Poliţiştii sârbi i-au predat pe cei trei fraţi şi pe tatăl acestora colegilor lor români, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, vineri dimineaţă, în jurul orei 5.30.
Cei trei copii şi tatăl lor au fost duşi în maşini separate, în judeţul Hunedoara, unde autorităţile au deschis deja o anchetă în acest caz pentru a stabili cum au fost trecuţi copiii frontiera de stat şi cum au ajuns în Serbia.
Marţian Antonio Adrian, Marţian Rania Adriana şi Marţian Raisa Antonia au fost găsiţi, joi, de autorităţi în oraşul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecţie emis pe numele său şi nu avea voie să se apropie de copii.
Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.
Potrivit presei locale, părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor. Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.
Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.
Cei trei fraţi fuseseră încredinţaţi de instanţă mamei, în condiţiile în care ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, în timp ce împotriva tatălui este emis un ordin de protecţie prin care este obligat să păstreze o distanţă de 100 de metri faţă de copii şi de mama lor. Cu toate acestea, el locuia în apropierea casei în care erau găzduiţi temporar copiii, într-o rulotă.
În acest caz, Poliţia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate, iar când vor fi găsiţi copiii vor fi preluaţi de DGASPC pentru a li se asigura protecţie şi consiliere.
Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a anunţat, joi seară, că face verificări privind modul în care cei trei copii din Hunedoara au ieşit din ţară, fiind găsiţi cu tatăl lor în Serbia. Bărbatul şi mama copiilor sunt în proces privind custodia, existând un ordin de protecţie care interzice bărbatului să se apropie de copii. În plus, custodia în acest moment este acordată mamei.
Comentarii
comentarii