”În data de 28.07.2024, în jurul orei 20:00, trei inculpaţi de cetăţenie străină, în timp ce se aflu pe o stradă din municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în urma unui conflict spontan apărut pe fondul unei neînţelegeri financiare, au agresat-o fizic pe persoana vătămată, de cetăţenie străină, prin aplicarea unui număr de opt lovituri de cuţit în zona hemitoracelui stâng, hemitoracelui drept şi în zona coapsei stângi, precum şi mai multe lovituri în zona corpului cu pumnii, picioarele şi un corp dur, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare necesită un număr de 15-20 de zile de îngrijiri medicale”, se precizează într-un comunicat de presă, de marţi, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Procurorul a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă luni de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
Duminică seară, în jurul orei 21.00, în urma unui conflict între imigranţi, unul dintre ei a fost lovit şi înjunghiat de alţi trei care ulterior au fugit de la locul agresiunii. Victima a fost dusă de urgenţă la Spitalul Judeţean Timişoara pentru îngrijiri medicale. Acesta avea 8 lovituri de cuţit în zona spatelui şi picioarelor.
Cei care au asistat la scandal au fost cei care au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au alertat Poliţia. Ultrior, suspecţii au fost prinşi.
Comentarii
comentarii