Acasă Special Cel care nu semnează

Cel care nu semnează

DISTRIBUIȚI

Așadar, legea prin care sunt eliminate 102 taxe a fost votată în Parlament, contestată de Cioloș la Curtea Constituțională, aprobată de Curtea Constituțională, retrimisă de Iohannis în Parlament, aprobată din nou în Parlament. Se întâmpla anul trecut. De atunci, domnul Klaus Iohannis trage de timp.
Părinții fondatori ai Constituției nu au cum să prevadă toate capriciile pe care le-ar putea manifesta un președinte. De aceea, o Constituție, oricât de sumară sau oricât de completă ar fi, se bazează pe buna-credință a celor care trebuie să o aplice și să o interpreteze. Dacă ne referim la litera Constituției României, atunci președintele mai are într-adevăr un termen de 10 zile, din momentul în care Parlamentul îi retrimite actul normativ, pentru a-l semna. Semnătura este obligatorie. Dar nu și termenul de 10 zile. El există pentru a acoperi fel de fel de evenimente dintre care unele pot fi de forță majoră. Cum ar fi, să spunem, ca președintele să se afle pe cealaltă parte a planetei. Și în absența mijloacelor tehnice care îi permit să semneze de la distanță. Legea fundamentală se bazează însă pe buna-credință a președintelui.
Această bună-credință lipsește în cazul celor 102 taxe. În sensul că, la sfârșitul anului, președintele României s-a aflat la Palatul Cotroceni. Unde dispunea de pix și de secretară. Și putea semna decretul. Nu a făcut-o. A fost probabil prea ocupat cu tentativele de a bloca Guvernul rezultat din alegeri.
Românii nu s-au putut bucura, la sfârșitul anului trecut, de această lege care le elimină 102 taxe. Sunt milioane de români care așteptau actul normativ. Și care ar fi putut beneficia de pe urma lui. Astăzi, milioane de români sunt afectați. Sunt lezați în interesul lor. Acestora li se adaugă reprezentanții ANAF sau ai altor instituții care au în sarcină colectarea. Vor trebui să mai colecteze taxe și în luna ianuarie a acestui an. Pentru colecarea acestor taxe, vor trebui tipărite formulare. Taxa tv, de pildă, este încasată prin intermediul firmelor furnizoare de energie electrică care consemnează această taxă în factură. Care iau banii de le cetățeni odată cu cei pentru curentul electric și, apoi, trebuie să verse sumele, la rândul lor, în contul televiziunii publice. Toate aceste operațiuni, care vor trebui făcute pentru doar o lună, sunt extrem de costisitoare și de tracasante pentru cei care trebuie să asigure colectarea și consemnarea sumelor respective în diverse registre și statistici. Presupun că eliminarea a 102 taxe împovărătoare pentru fiecare cetățean și care presupun prea multă birocrație pentru reprezentanții instituțiilor statului înseamnă, între altele, și asigurarea personalului corespunzător. Ar fi fost normal ca toate aceste instituții să se restructureze și să funcționeze în noul regim încă de la 1 ianuarie. Nici acest lucru nu este posibil.
Și totul se întâmplă pentru că președintele este înverșunat împotriva unui partid politic învingător în alegerile legislative de anul trecut. Ceea ce face președintele sau ceea ce nu face președintele în situația de față nu este deloc benefic pentru societatea românească ori pentru democrație. Dimpotrivă. Este malefic. Klaus Iohannis a început anul cu stângul!

Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/cel-care-nu-semneaza

Comentarii

comentarii