Maestrul Radu Popa, dirijorul concertului de vineri, 23 noiembrie, de la Filarmonica Banatul din Timișoara ne propune un program cu două lucrări celebre ale lui Serghei Rahmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 şi Simfonia a II-a.
Concert-maestrul Mircea Tătaru a explicat că cea mai îndrăgită lucrare a lui Rahmaninov este fără îndoială acest concert pentru pian, în do minor. Ca şi alte mari creaţii umane, el s-a născut din suferinţă. De ce a fost dedicat doctorului Nikolai Dahl, specialist în neuropsihiatrie? După eşecul de la premiera Simfoniei I, când a fost desfiinţat de critici, Rahmaninov se gândea să renunţe la compoziţie şi să se rezume la cariera de pianist solist. A intrat într-o depresie adâncă înecându-şi deziluziile în alcool. Salvarea a venit de la doctorul Dahl, care era şi muzician amator, la al cărui cabinet de consultaţii, membrii familiei lui Rahmaninov l-au încurajat să meargă. Între ianuarie şi aprilie 1900, a frecventat regulat şedinţele de tratament. Nu ştim dacă momentele de hipnoză, sau încurajările şi îmbărbătările acestui doctor specialist, iubitor de muzică, sau toate la un loc, l-au convins pe Rahmaninov că destinul lui este hărăzit compoziţiei. Povestirile spun că Dahl l-ar fi îndemnat să scrie un concert pentru pian, ceea ce a şi făcut. Succesul de la premiera integrală, din 27 octombrie 1901, a fost extraordinar. Era un dublu succes, compozitorul fiind şi solistul concertului. Când dr. Dahl fericit l-a felicitat pentru concert, Rahmaninov i-a răspuns „acest concert este opera dumneavoastră”. Pentru această creaţie, în 1904 a primit premiul Glinka şi 500 de ruble. Vineri vom asculta concertul în interpretarea pianistului Mihai Ungureanu.
Simfonia a II-a se înscrie în tiparele tradiţionale ale simfonismului rus. Rahmaninov a făcut împreună cu familia o călătorie la Dresda, în Germania, unde a rămas trei ani. Dorea să compună liniştit, departe de tumultul politic care anunţa revoluţia. Astfel, în vara anului 1906 a compus simfonia, dar şi poemul „Insula morţii”. La început era nemulţumit de prima schiţă, dar după luni de revizuire s-a arătat satisfăcut. Dezastruoasa cădere a primei sale simfonii, l-a făcut să abordeze cu teamă premiera. Grijile sale erau nejustificate pentru că simfonia a avut un succes enorm. Premiera a fost la 8 februarie 1908, la Petersburg, sub conducerea compozitorului. Zece luni mai târziu i s-a decernat pentru această lucrare, premiul Glinka pentru a doua oară. Multitudinea de teme şi spiritul romantic al întregii lucrări îi va încânta pe melomanii timişoreni, mai ales că de 10 ani nu s-a mai cântat această simfonie –a conchis maestru Mircea Tătaru.
