Acasă Actualitate Cele mai noi metode de tratament în boala venoasă prezentate la Conferința...

Cele mai noi metode de tratament în boala venoasă prezentate la Conferința Națională de Flebologie de la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Clinica I Chirurgie, condusă de prof. dr. Sorin Olariu, din cadrul  Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Pius Brînzeu” Timișoara, Societatea Română de Flebologie și  Asociația Medicală ,,Academician Pius Brînzeu” organizează, în perioada 25-27 octombrie, Conferința Națională de Flebologie, cu participare internațională.

Evenimentul științific reunește specialiști angiologi, flebologi din țară și din străinătate, dermatologi, chirurgi și medici de familie. Evenimentul are loc sub auspiciile  Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara și al Forumului Vascular Central European.

„Cu acest prilej sunt prezentate cele mai noi descoperiri și metode de tratament moderne din acest domeniu. Scopul conferinței este și de a populariza aceste procedee. Dezbatem problemele provocate de insuficiența venoasă cronică, despre progresele atât din punct de vedere al diagnosticului, cât și al procedurilor terapeutice, fiindcă față de 10 ani în urmă, totul s-a modernizat în acest domeniu, datorită tehnologiei și evoluției concepției”, a explicat prof. dr. Sorin Olariu.

În proporție de 30% dintr-o comunitate suferă de o boală venoasă cronică (varice), iar aceasta poate debuta la persoane în vârstă chiar de 16 -17 ani. De multe ori diagnosticul de varice se pune întâmplător. Pacientul merge la clinică pentru altă boală, iar în discuțiile cu medicul descoperă că suferă de varice.

„Asta se întâmplă fiindcă de multe ori boala este neglijată, iar aceasta  evoluează. Pacientul nu îi acordă atenție, fiindcă nu doare tare și nu te omoară. Atât timp cât o poți duce pe picioare o ignori. De multe ori maladia evoluează și se ajunge la ulcer trofic, care odată ce s-a instalat necesită un tratament îndelungat, iar din punct de vedere al capacității de muncă omul este scos din circuit multă vreme”, a spus prof. dr. Olariu.

 

 

Comentarii

comentarii