Acasă Actualitate Centenarul bănățean 1919 -2019 marcat la Mitropolia Banatului

Centenarul bănățean 1919 -2019 marcat la Mitropolia Banatului

DISTRIBUIȚI

În prezența ÎPSS Ioan și a primarului Timișoarei, Nicolae Robu, sâmbătă 27 iulie, la ora 17.00, a avut loc la Mitropolia Banatului, deschiderea festivă a simpozionului internațional intitulat ”Centenarul bănățean. Un secol de administrație românească la fruntariile României”.

Evenimentul se desfășoară cu prilejul marcării 100 de ani de administrație românească în Banat și participă personalități din întreaga țară, dar și din străinătate, în perioada 27-29 iulie.

Sâmbătă au ținut discursuri: academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Șipoș, Universitatea din Oradea.

Manifestarea este organizată de Mitropolia Banatului și evidențiază tematic contribuția Bisericii bănățene la efortul pentru unitate națională, situația internațională de la sfârșitul Marelui Război, perioada ocupației militare străine în Banat, instaurarea administrației românești, intrarea trupelor Armatei Române în orașele provinciei și personalitățile momentului.

Importanța evocărilor istorice este dată de faptul că regiunile istorice românești Basarabia, Bucovina şi Transilvania au fost integrate în Regatul României în cursul anului 1918, însă Banatul, teritoriu aflat între Mureş, Tisa şi Dunăre, a reprezentat obiectul unei medieri internaționale încheiate doar la mijlocul anului 1919.

În urma deciziei internaționale, două treimi din teritoriul Banatului au intrat în componența României, fiind preluate în administrare de reprezentanții românilor, iar o treime a rămas statului sârb şi este astăzi cunoscută sub denumirea de Banat sârbesc.

 Prin urmare, Banatul își serbează centenarul românesc în anul 1919.

Ținând seama de aceste considerente istorice și de importanța evenimentelor comemorate în mod jubiliar, simpozionul este sprijinit de instituțiile de cultură ale județului Timiș.

Manifestarea continuă duminică, 28 iulie, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica Parohiei Fabric (comunitate care a avut un rol important în economia evenimentelor amintite), se va dezveli bustul protopopului Ioan Oprea, reprezentantul Ortodoxiei românești din Timișoara anilor 1918 și 1919.

Duminică după amiază vor avea loc alte comunicări ale invitațiilor veniți la Timișoara.

Comentarii

comentarii