Acasă Actualitate Centrele pentru preluarea ajutoarelor destinate sinistraţilor din Moldova rămân deschise

Centrele pentru preluarea ajutoarelor destinate sinistraţilor din Moldova rămân deschise

DISTRIBUIȚI

Timişenii au început să doneze diferite lucruri pentru sinistraţii din Moldova. Acum a venit momentul ca şi ei să ajute, după ce în 2005, la inundaţiile din Banat, mulţi le-au sărit în ajutor. Instituţia Prefectului Timiş a deschis două puncte de primire a ajutoarelor şi a invitat firmele sau persoanele fizice care au cantităţi mai mari de donat să facă o ofertă, urmând ca aceste bunuri să fie ridicate direct de la sursă, când convoiul se va îndrepta spre Moldova.  Astfel, au primit 36 de cereri de colectare la nivelul judeţului Timiş. Sunt peste 70 de articole. Dintre acestea, conserve – 409 bucăţi , apă – 2.250 litri, zahăr – 200 kg, făină – 1.600 kg, pantaloni – 213 bucăţi de diferite mărimi, bluze – 207 bucăţi, încălţăminte – 207 bucăţi plus încă 800 de la o societate care a anunţat că donează  aceste produse, tricouri de copii – 105 bucăţi şi alte produse, dar în cantităţi mai mici, 22 tone de făină, 600 kg paste făinoase, 300 baxuri de apă şi multe altele.
“Putem deja organiza un prim transport”
“Foarte mulţi ne solicită materiale de construcţii. Am zis că e mai bine să le trimitem fonduri, bani. Putem deja organiza un prim transport. Există suficiente materiale. Urmează să stabilim societatea ce ne va pune la dispoziţie un autotransport. Am decis să menţinem deschise centrele de colectare pe o perioadă nedeterminată. Săptămâna trecută aveam doar 1.000 de lei în conturile deschise de prefectură. Nu avem o evidenţă astăzi”, a declarat prefectul de Timiş Mircea Băcală.

Comentarii

comentarii