Acasă Administraţie Centrul de carantină pentru migranți al Consiliului Județean Timiș, operaționalizat începând de...

Centrul de carantină pentru migranți al Consiliului Județean Timiș, operaționalizat începând de marți seară

DISTRIBUIȚI

În seara zilei de marți, 27 aprilie, centru de carantină pentru migranți pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș a devenit operațional, spune Alin Nica. 44 de transfugi urmează să fie cazați aici în primă fază, pentru cele opt zile de carantină pe care trebuie să le mai respecte. Paza noului centru va fi asigurată de Poliția Locală Timișoara, hrana va fi asigurată de Fundația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, dar sunt implicate și alte asociații, culte religioase și grupuri de voluntari.

„Din această seară, spațiul destinat carantinării migranților pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș este ocupat de 44 de transfugi aflați în carantină timp de 8 zile. Pe lângă acordarea spațiului de cazare, CJ Timiș asigură paturi, saltele, lenjerie de pat, perne, pături, prosoape, mese și scaune, igienizarea la finalul unui ciclu de carantinare și prezența unei persoane specializate, în intervalul orar 08-16:30, zilnic, cu scopul de contribui la supravegherea persoanelor carantinate.

Paza migranților este asigurată de Poliția Locală Timișoara iar hrana lor de către Fundația Logs – Grup de Inițiative Sociale. Preluarea transfugilor a fost un efort comun căruia i s-au alăturat Prefectura, Crucea Roșie, voluntari și chiar reprezentanți ai cultelor religioase. Un aspect foarte important în cadrul acestei acțiuni este implicarea translatorilor aduși de Fundația Logs deoarece aceștia au un rol esențial în facilitarea comunicării”, transmite Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Reamintim, lăcașul de carantinare a stârnit, săptămâna trecută, contre cu o ușoară tentă de ironie între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Fritz spunea, într-o conferință de presă, că doar primăria a oferit spații pentru carantinarea migranților, Alin Nica i-a răspuns tot pe Facebook, spunând că „neamțul” este în eroare și că prefectura nu s-a ocupat până la capăt de punerea în funcțiune a centrului, pentru ca primarul să revină cu un comunicat de presă în care spunea că CJT-ul ar trebui să se ocupe, iar municipalitatea este deschisă să își ofere know-how-ul.

Tot marți, în legătură cu refugiații din Timișoara, prefectul Zoltan Nemeth spunea că speră ca centrul CJT-ului să fie operaționalizat cât mai repede. În paralel, Nemeth a confirmat că au fost stabilite anumite zone „cu măsuri suplimentare”, precum este zona Gării de Nord, și că migranții care au cerut azil politic au fost transferați către centrele cărora au fost arondați. Asta după ce doar acum autoritățile și-au dat seama că legislația în vigoare ar prevede obligativitatea solicitanților de azil să rămâne în localitatea unde le este domiciliul menționat în documentul temporar de identitate.

Comentarii

comentarii