Acasă Actualitate Ceremonie religioasă pentru sufletul Reginei Ana a României, la Lugoj

Ceremonie religioasă pentru sufletul Reginei Ana a României, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu vor participa joi, 1 august 2019, în municipiul Lugoj, la Sfânta Liturghie pentru sufletul Reginei Ana a României, la împlinirea a trei ani de la trecerea sa la Domnul. Familia Regală a României a anunțat că Sfânta Liturghie va fi oficiată de părintele Daniel Pozsonyi, la ora 12, la Biserica Parohială Romano-Catolică “Preasfânta Treime” din Lugoj (strada Bucegi, nr.4), iar toți cei care doresc să ia parte la ceremonia religioasă pentru sufletul Reginei Ana a României sunt bineveniți. Regina Ana a închis ochii în ziua de 1 august 2016, la spitalul din orașul Morges, în Elveția, și a fost înmormântată la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, pe 13 august 2016. Au fost primele funeralii regale din România după anul 1938. În cele trei zile de ceremonii funerare, România și Republica Moldova au declarat doliu național.

Comentarii

comentarii