Acasă Actualitate Cerșetori evacuați din fosta clădire a ziarului Timișoara

Cerșetori evacuați din fosta clădire a ziarului Timișoara

DISTRIBUIȚI

Fosta clădire a ziarului Timișoara a fost invadată de cerșetori. Polițiștii locali le-au făcut o vizită și au evacuat opt persoane.

Polițiștii locali au organizat în această dimineață, împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială Timișoara, Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse și Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara, o acțiune de verificare în locația de pe str. Coriolan Brediceanu nr. 37, în fosta clădire a Ziarului Timișoara, în care s-a semnalat faptul că s-au adăpostit oameni ai străzii. În clădirea respectivă au fost identificate 8 persoane, care au fost evacuate și îndrumate către adăposturile de pe str. Telegrafului și de pe str. Învățătorului. De asemenea, locația a fost salubrizată cu sprijinul societății de salubrizare Retim, deoarece era adunată o cantitate mare de deșeuri. Imobilul a fost securizat pentru ca persoanele fără adăpost să nu mai intre aici.

Conform reprezentanților Poliției Locale, clădirea respectivă a fost monitorizată și anul trecut în cadrul unor acțiuni repetate, de fiecare dată când au fost depistate persoane acestea fiind evacuate. Acestea însă au revenit.

„Problema oamenilor străzii și a cerșetorilor este una permanent în atenția polițiștilor locali care acționează zilnic pentru depistarea și preluarea din stradă a acestora, precum și pentru predarea lor către serviciile sociale, conform prevederilor legale. Anul trecut au fost depistați în Timișoara un număr de 931 cerșetori și oameni ai străzii”, transmit cei de la Poliția Locală.

 

Comentarii

comentarii