Acasă Turism Cetatea Devei va fi deschisă pentru turişti în luna aprilie, după trei...

Cetatea Devei va fi deschisă pentru turişti în luna aprilie, după trei ani de lucrări

DISTRIBUIȚI

cetate devaCetatea Devei va fi deschisă oficial la începutul lunii aprilie pentru vizitatori, recepţia lucrărilor fiind făcută, joi, când au fost deschise două incinte, care au fost reabilitate mai bine de trei ani.
Din 2007 până în 2012, cetatea a fost închisă, iar lucrările au fost oprite complet, unitatea fiind scoasă din circuitul turistic. Din 2013 s-au reluat lucrările şi au fost reabilitate incintele doi şi trei. Aceste lucrări de reabilitare sunt primele lucrări făcute la Cetatea Devei din 1849, când au explodat depozitele de muniţii, dărâmând toată latura de est a monumentului.
Cetatea Devei a fost reabilitată printr-un program de dezvoltare pe fonduri europene începând cu data de 13 martie 2013. Valoarea proiectului de finanţare este de 38.428.182,03 lei. Din aceşti bani, 21,96 milioane lei au fost asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar contribuţia beneficiarului, Primăria Deva, a fost de 516.844 lei. Timp de trei ani, în cele două incinte s-au derulat lucrări finanţate din fonduri europene, menite să refuncţionalizeze obiectivul şi să atragă tot mai mulţi turişti.
„Cetatea nu a fost închisă integral, doar pe incinta doi şi trei. Cele două au fost reabilitate printr-un contract de finanţare de reabilitare a zonei urbane – Dealul Cetăţii Devei, monument al naturii şi cu valoare istorică, ridicat în municipiul Deva. Este singurul monument cu dublă valoare din ţară. Turiştii pot vizita incintele doi şi trei, care înseamnă baza cetăţii şi centrul cetăţii până în vârf. S-a făcut consolidarea zidurilor incintei, reamenajarea spaţiului interior, restaurarea porţii a doua, care e şi punct de informare pentru vizitatori. A fost restaurată şi camera artileriştilor, spaţiul interior a fost amenajat ca spaţiu de expunere a armelor medievale, piese de artilerie. La incinta doi a fost restaurat bastionul semicircular Bethlen şi scara semicirculară tot ca spaţiu de expunere de arme medievale. Mai avem de finalizat pe fonduri proprii mobilierul şi achiziţionarea de arme, nu vrem reproduceri, ci arme originale pe care vrem să le achiziţionăm de la muzee”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Cetatea se va deschide pentru public în data de 4 aprilie 2016.
„Important pentru noi ar fi fost să se deschidă toată cetatea, care putea să fie făcută în 25 de ani. A rămas vârful cetății, proiect la care lucrăm pentru a fi implementat la sfârşitul anului sau la începutul lui 2017. Am dori să existe în vârful cetăţii un amfiteatru pentru spectacole şi să existe şi reabilitarea mormântului Francisc David (fondatorul şi primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania), lucrare care cred că va fi finalizată până în 2020”, a mai spus Petru Mărginean.
Potrivit primarului, anul trecut au fost circa 130.000 de turişti, iar în acest an speră ca numărul lor să ajungă la 300.000.

Comentarii

comentarii