Acasă Eveniment Cetăţean german aflat la braconaj, împuşcat mortal de partenerul de vânătoare

Cetăţean german aflat la braconaj, împuşcat mortal de partenerul de vânătoare

DISTRIBUIȚI

arma vanatoareUn cetăţean german aflat la braconaj în judeţul Arad a fost împuşcat mortal de căre partenerul său de vănătoare, în noaptea de duminică spre luni, suspectul fiind reţinut pentru 24 de ore pentru mai multe acuzaţii, între care ucidere din culpă.
Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Arad, incidentul a avut loc la marginea localităţii Neudorf, unde doi bărbaţi – un cetăţean german în vârstă de 49 de ani şi un localnic de 47 de ani – participau la o partidă ilegală de vânătoare.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, a precizat că la un moment dat, în timpul partidei de vânătoare, cetăţeanul german, care avea rezidenţă în localitatea Zăbrani, a fost împuşcat mortal de celălalt bărbat, fiind lovit în piept de un glonţ de calibru 3,06. ”Medicii chemaţi la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes, iar victima a fost declarată decedată”, a spus reprezentantul Poliţiei Arad.
Poliţiştii şi procurorii Parchetului Judecătoriei Lipova au făcut cercetări la faţa locului, iar suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. Acesta va fi dus în instanţă, cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă, uz de armă neletală fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj. Ambii vănători deţineau legal armele, însă partida de vânătoare nu era autorizată.

Comentarii

comentarii