În data de 9 ianuarie, la ora 13.30, un cetățean indian, pasager într-un autoturism condus de un român, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, pentru a ieși din țară. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un pașaport cu însemnele autorităților din Grecia. Verificând documentul cu aparatura din dotare, polițiștii au constatat că acesta este fals.
La secție, s-a stabilit că bărbatul este cetățean din India, S.L., în vârstă de 28 de ani. Acesta a spus că a recurs la această metodă deoarece nu deținea o viză care să îi permită trecerea frontierei.
„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals cât şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun”, transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.