Acasă Administraţie Cetățenii din Calea Lipovei mai au de așteptat până se pot bucura...

Cetățenii din Calea Lipovei mai au de așteptat până se pot bucura de „probabil cel mai modern complex sportiv de acest fel din România”

DISTRIBUIȚI

Primarul încă în funcție al Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, 20 octombrie, în, posibil, ultima sa conferință de presă din această postură, că va mai dura până vor porni lucrările de la complexul sportiv din Calea Lipovei. Aproape de data de finalizare a licitației pentru execuția lucrărilor, a fost depusă o contestație, iar până Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor nu se pronunță, nu se va putea semna contractul. Vestea proastă pentru Robu este că, aproape sigur, chiar dacă nu va putea fi el cel care va semna contractul pentru „probabil cel mai modern complex sportiv de acest fel din România”, după cum l-a prezentat chiar el.

Este a doua oară când a fost lansată licitația, fiind nevoie de reluarea acesteia, după ce în primă fază nu a fost nicio ofertă validă înscrisă. Prima licitație a fost câștigată de o societate comercială care avea drept principal obiect creșterea de porci. Drept urmare, la lansarea celei de-a doua licitații, Robu a și mers pe teren să le prezinte posibililor ofertanți amplasamentul.

„Acum, avem mai mulți ofertanți. Din păcate, nu s-a putut finaliza licitația, deși tare speram să îmi parvină de la o zi la alta contractul la semnat. Este o contestație depusă, sunt convins că ea va fi respinsă la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor, dar asta mai durează. Rămâne, așadar, ca viitorul primar să semneze contractul pentru începerea lucrărilor. Așa cum am promis, dragi timișoreni din cartierul Calea Lipovei – am înfruntat toate dificultățile, am depășit toate obstacolele – veți avea acel complex! Nu a fost o promisiune goală, cum nu a fost nimic din ceea ce am spus eu nu a rămas la stadiul de promisiune goală”, a spus Robu în conferința de presă de marți.

Conform anunțului pentru cea de-a doua licitație, valoarea estimată pentru acest obiectiv este de 24.672.332 de lei, cu TVA (20,7 milioane, fără TVA). În acest complex, situat la intersecția străzilor Verde și Silistra, ar urma să fie amenajate un bazin acoperit, un bazin descoperit, două terenuri de tenis, un teren multifuncțional, o zonă verde (parc, zonă de fitness exterioară cu turn de escaladă) și o parcare. Împreună cu cel din Calea Lipovei, Robu a promis, încă din 2012, realizarea a încă două, în Calea Buziașului și în Calea Șagului. Demersurile pentru acestea nu sunt, însă, la fel de avansate, ele având doar studiu de fezabilitate aprobat în luna ianuarie 2020.

Comentarii

comentarii