Acasă Administraţie CFR va construi un sens giratoriu la 10 metri deasupra căilor ferate,...

CFR va construi un sens giratoriu la 10 metri deasupra căilor ferate, în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Pasaj DomnestiO nouă lucrare spectaculoasă va prinde contur în Timişoara, după ce CFR a anunţat că vrea să dubleze calea ferată spre Lugoj-Bucureşti, iar la o înălţime de 10 metri deasupra tronsonului feroviar se va realiza un sens giratoriu pentru vehicule. Lucrarea va fi amplasată în zona Baader, iar în sensul giratoriu vor conflua trei artere rutiere.
Soluţia convenită de primar cu reprezentanţii CFR şi proiectanţii, pentru pasajul Baader prevede că acolo vor fi schimbări importante. Atât cât ţine bugetul CFR, iar diferenţa, dacă nu vor ajunge banii, vor fi asiguraţi de municipalitate, cu condiţia să nu fie lucrări de mântuială, numai „ca să fie”.
„Noi vom realiza Inelul 2 de circulaţie, este una dintre priorităţile noastre, avem o înţelegere cu firma Timcon în sensul ca aceasta să ne cedeze o parte din teren pentru a realiza Inelul 2. De la bd. Antenei vom avea un racord la str. Demetriade pe un traseu care este cel mai potrivit. La intersecţia Baader cu calea ferată va fi un sens giratoriu la 10 metri înălţime. Vom avea aşa ceva în Timişoara, CFR va face asta (…). Vom avea trei căi de acces la sensul giratoriu: se va veni dinspre Divizia 9 Cavalerie, dinspre Baader şi de pe Demetriade”, spune Nicolae Robu.
CFR a dat asigurări că la înălţimi de peste 10 metri deasupra căilor ferate nu există niciun pericol pentru calea feroviară.
Primarul vrea ca intersecţia rutieră de la str. Imbroane cu calea ferată să fie desfiinţată, lângă aceasta urmând să fie amenajat un alt pasaj nou pe Inelul 4.

Comentarii

comentarii