Acasă Actualitate Chetă pentru renovarea sediului PNL Timiş

Chetă pentru renovarea sediului PNL Timiş

DISTRIBUIȚI

sediu pnl 2666Cu toate că clădirea de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 1 din Timişoara, unde îşi are sediul PNL Timiş, nu aparţine partidului, Nicolae Robu este hotărât să intervină şi să o renoveze, pentru că avem de-a face cu un monument. Dar, cum partidul este sărac, după cum se auto-apreciau prin vocea lui Robu, se va încerca o formulă de intervenţii de urgenţă asupra clădirii, banii necesari urmând să fie adunaţi de la toţi cei care au sedii în acel imobil.
„M-a bucurat să văd că se avansează cu reabilitarea unor clădiri istorice din Piaţa Unirii, este o adevărată plăcere să vezi Vicariatul Sârbesc, atât dinspre Piaţa Unirii, cât şi dinspre strada Gheorghe Lazăr. O nouă parte a clădirii a fost finalizată şi sunt puse schelele pe o altă parte.
Rămân puţine clădiri în acest perimetru care necesită intervenţii, una dintre ele fiind şi cea în care se află sediul PNL, dar care nu aparţine PNL. Ne-ar plăcea nouă să avem o astfel de clădire în totalitatea sa, dar nu avem decât parterul!
Căutăm formule de reabilitare a acestei clădiri pe banii noştri, ai tuturor celor car avem spaţii aici, în regim de intervenţie de urgenţă în primă fază, ceea ce înseamnă costuri mai mici. dar oricum, şi această intervenţie presupune obţinerea de avize de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cultural, pentru că este un monument şi una dintre cele mai frumoase clădiri din zonă”, a spus primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii