Acasă Eveniment Cinci contrabandiștii de țigări și petarde din Lugoj, reținuți de polițiști

Cinci contrabandiștii de țigări și petarde din Lugoj, reținuți de polițiști

DISTRIBUIȚI

În data de 28 decembrie, în  intervalul orar 09:00-15:00, poliţiştii orașului Făget împreună cu Secția 10 Rurală Făget sub coordonarea procurorului  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Lugoj la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Poliției Orașului Făget, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a 3 persoane bănuite de deținere și comercializare a produselor accizabile pe raza municipiului Lugoj, respectiv țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Activitățile desfășurate au vizat doua femei de 44 și 47 de ani și un bărbat de 48 de ani din Lugoj, acesta fiind conduși la sediul poliţiei pentru audieri. În urma descinderilor polițiștii au descoperit  21.420 de țigarete netimbrate, suma de 15.260 de lei, 100 de euro, 5 telefoane mobile, 3448 de articole pirotehnice și au indisponibilizat două autoturisme.

La sediul poliției  au fost conduse 5 persoane, 2 bărbați și 3 femei în vederea audierilor. Cele 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru savarsirea infracțiunii de „contrabandă” în formă agravantă, iar o femeie în vârstă de 52 de ani fiind cercetată şi pentru comiterea infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, scrie lugojeanul.ro.

Comentarii

comentarii