Acasă Actualitate Cinci elevi din Timișoara au repetat simularea Evaluării Naționale, după ce lucrările...

Cinci elevi din Timișoara au repetat simularea Evaluării Naționale, după ce lucrările lor s-au „rătăcit”

DISTRIBUIȚI
KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Cinci elevi din Timișoara ai fost nevoiţi să repete Simularea Evaluării Naționale la Limba română, după ce lucrările lor s-au „rătăcit”. S-a întâmplat la Liceul Jean Louis Calderon. Cu acceptul Ministerului Educaţiei, al părinţilor şi al elevilor, testul a fost reluat, vineri dimineaţă, de cei şase copii.

„Am încercat să dăm de aceste lucrări şi nu reuşim. Pur şi simplu sunt rătăcite”, a declarat Ion Ionici, directorul liceului „Jean Louis Calderon”. „Părinţii au fost invitaţi la o şedinţă, le-am explicat care este situaţia, mi-am cerut scuze oficial, pentru că principala vinovăţie trebuie să mi-o asum eu. Au fost un pic dezamăgiţi şi singura lor rugăminte a fost ca într-o perioadă cât mai scurtă să reuşim să le dăm simularea pentru că ar vrea să vadă şi ei care este nivelul de cunoştiinţe a copiilor”, a explicat directorul, potrivit Digi24.

Inspectoratul Şcolar Timiş a început să facă verificări. „Este vorba despre o cercetare disciplinară pentru că fiecare a avut atribuţii clare în această simulare. Chiar dacă a fost doar o simulare”, spune Mihaela Petrov, inspector școlar adjunct în Timiș. „S-ar putea ca liceul să nu fie centru, în situaţia dată, pentru că aceasta poate fi una din repercusiuni”, a adăugat inspectoarea.

„Înaintea examenului, stresul este maxim şi după examenul respectiv intervine o anumită decompensare, o stare de linişte, o stare de împăcare. Dacă acest ciclu este reluat, stresul este din ce în ce mai mare, frustrarea este foarte mare”, explică psihologoul Ciprian Angheluță.

Comentarii

comentarii