Acasă Actualitate Cinci magazine care vând plante etnobotanice au fost închise

Cinci magazine care vând plante etnobotanice au fost închise

412
DISTRIBUIȚI

iarbaPoliţiştii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române a efectuat 42 de controale în Bucureşti şi 14 judeţe şi au întocmit 5 dosare de cercetare penală a unor persoane care comercializau plante şi substanţe etnobotanice, iar magazinele acestora au fost închise
Conform Inspectoratului General al Poliţiei Române, plantele comercializate în aceste magazine au efect halucinogen, produc efecte similare stupefiantelor, însă în legislaţie nu sunt trecute ca făcând parte din categoria drogurilor.
Pe parcursul lunii ianuarie, poliţiştii din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate şi comisari ai Gărzii Financiare, inspectori din cadrul Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică, inspectori din cadrul Oficiilor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului şi ai Direcţiilor de Sănătate Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, au controlat, în 14 judeţe şi în Capitală, magazinele care vând produse ce conţin substanţe psihoactive. Au fost verificate 42 de astfel de magazine, de unde au fost ridicate 572 de probe din substanţele comercializate, care au fost trimise spre expertizare Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.
În urma verificărilor, au fost întocmite cinci dosare penale privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Valoarea amenzilor date de oamenii legii se ridică la 203.000 de lei, fiind totodată suspendată activitatea a cinci magazine de acest gen. De asemenea, de la 10 magazine au fost ridicate spre expertizare documentele contabile.
 

Comentarii

comentarii