Acasă Cultura Cinci super-spectacole în luna iunie, la Teatrul Maghiar Timișoara, și unul gratis

Cinci super-spectacole în luna iunie, la Teatrul Maghiar Timișoara, și unul gratis

DISTRIBUIȚI

În luna iunie, Teatrul Maghiar de Stat Timișoara va prezenta cinci spectacole de mare interes, printre care unul va fi gratis, luni 3 iunie, de la ora 19.00, în cadrul Festivalul artelor 2019.

Toate reprezentațiile sunt traduse în limba română.

Programul:

Duminică, 2 iunie, de la ora 12:00, în Sala Mare

URSULEȚUL WINNIE PUH (MICIMACKÓ), text A.A. Milne, regia Kedves Emőke

Prietenii lui Cristopher Robin, personajele dragi din Magica Pădure (cu majusculă), de obicei își trăiesc viața lor de zi cu zi fredonând melodii cu veselie. Dar ordinea din Pădure este tulburată din când în când de evenimente neobișnuite, când Winnie-the-Pooh trebuie salvat din cauză că a mâncat prea multă miere.

În lumea Pădurii apar figuri noi, suspecte pentru unii locuitori. Personajele pornesc în explorarea Polului Nord, dar de fapt habar nu au în ce constă acest lucru. Tiger vrea să ia micul dejun, dar nimeni nu știe ce mănâncă tigrii.

Spectacolul are un umor specific și oferă – atât pentru cei mici cât și pentru cei mari – distracție și relaxare. Traducere în română la cască. Durata: 2 ore, o pauză.

 

Luni, 3 iunie, 19:00, Sala Studio – intrare gratuită în cadrul Festivalului Artelor Timișorene

BUZUNARUL CU PÂINE (KENYÉRREL A ZSEBBEN), text de Matei Vișniec

Acesta este un spectacol creat și jucat de Kiss Attila, Molnos András Csaba.

Cele două personaje, Bărbatul cu baston și Bărbatul cu pălărie, se uită la un câine căzut în fântână și dezbat modalitatea prin care îl pot salva și motivația celor care l-au abandonat.

Prin extensie, Vișniec spune că la fundul fântânii zace umanitatea și forța noastră de a reacționa ferm la agresiune și nedreptate.

Având o abordare mai generală, spectacolul creat de cei doi actori vorbește despre libertatea fiecărui individ de a-și decide drumul în viață și de a (nu) fi sensibil la situațiile care nu îl influențează în mod direct.

Se asigură traducere în limba română și engleză. Durata: 70 minute.

Marți, 11 iunie, 19:00, Sala Mare

SHAKESPEARE, SONNET 66 după William Shakespeare, regia Kokan Mladenović

O abordare nouă a textului „Sonetului 66”, care reprezintă un punct de pornire pentru discutarea problemelor universale ale societăţii. Un spectacol viu, cu muzică originală, bazat în cea mai mare parte pe mişcare şi un limbaj teatral universal.

Fiecare vers din sonetul 66 este transformat într-o scenă despre foamea de înavuţire şi statut, imigranţi, terorism,  corporaţii, război, ambiţie, etc.

Spectacol non-verbal. Durata: 1 ora 20 minute.

 

În zilele de 4 și 15 iunie, de la ora 19:00, în Sala Mare

LACUL LEBEDELOR REVĂZUT (SWAN LAKE REVISITED – HATTYÚK TAVA ÚJRATÖLTVE), regia Kokan Mladenović

Regizorul sârb Kokan Mladenović revine la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” cu o interpretare neobișnuită a baletului LACUL LEBEDELOR de Ceaikovski, mizând pe basme binecunoscute, recitite în cheia corectitudinii politice atât de prezente în zilele noastre.

Ce a mai rămas din poveștile care ne-au colorat copilăria și cât de schimbat este contextul socio-politic și discursul public – aflăm dintr-un șir de scene haios-ironice și secvențe de balet clasic.

Textul a fost realizat pornind de la improvizațiile actorilor, cu ajutorul dramaturgului Góli Kornélia.

Traducere în română și engleză prin supratitrare. Durata: 1 oră 40 minute.

 

 

Comentarii

comentarii