Acasă Eveniment UPDATE: Cei cinci tineri care au spart casa unui bijutier din Timişoara...

UPDATE: Cei cinci tineri care au spart casa unui bijutier din Timişoara au fost prinşi

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Timiş au prins, marţi seara, cinci tineri suspectaţi că au spart, în luna ianuarie, casa unui bijutier din Timişoara, de unde au furat 50.000 de euro şi bijuterii în valoare de peste 200.000 de lei. Cei cinci suspecţi au fost prinşi după patru luni de cercetări şi şapte percheziţii. Jaful s-a comis la data de 26 ianuarie. Vila bijutierului, situată într-un cartier mărginaş al oraşului, a fost spartă când în casă nu se afla decât copilul acestuia. Hoţii l-au convins pe băiat să deschidă uşa, după care l-au imobilizat şi au furat bijuteriile şi banii.

 

Doi borfaşi gurmanzi au dispărut cu bani şi bijuterii în valoare de 100.000 de euro

Ei au fugit de apoi cu un autoturism Volkswagen Golf de culoare roşie, înmatriculat în străinătate. Poliţiştii l-au audiat pe băiatul omului de afaceri care se afla în casă în timpul jafului, dar şi pe părinţii acestuia. Copilul nu a fost rănit în timpul jafului.
“Au fost doi bărbaţi, care purtau cagule. Se pare că unul dintre autori a sărit gardul din spatele locuinţei, a deschis poarta şi au intrat cu un Golf II de culoare roşie, în curte. Maşina avea numere de înmatriculare străine, din Germania sau Franţa. Au pătruns în imobil unde au găsit copilul dormind. L-au pus să le arate unde este seiful şi l-au închis în baie. La câteva minute au plecat. Copilul a fost găsit de părinţi care vroiau să îl ducă la şcoală şi aşa au anunţat poliţiştii”, a declarat la vremea respectivă purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Emil Andrei.
Familia în casa căreia s-a produs jaful avea o colecţie de săbii, arme şi cuţite, care nu necesitau autorizaţie, însă hoţii nu s-au atins de ele.

UPDATE:

După cinci luni, principalii suspecţi au fost aduşi în faţa magistraţilor…

Doi dintre suspecţii în cazul jafului de manual, produs la sfâşitul lui ianuarie, la Timişoara, au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. Un al treilea nu poate părăsi ţara. Un alt complice va fi cercetat în stare de libertate, iar al cincilea este deja arestat în alt caz. Între cei cinci presupuşi tâlhari există o relaţie strânsă de rudenie, printre aceștia fiind două perechi de frați. Toţi riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat şi constituire de grup infracţional organizat. Reamintim că, pe 26 ianuarie, doi hoţi au pătruns în vila unui patron de bijuterii, au sechestrat un copil, au avut timp să-şi potolească foamea cu bunătăţile din frigider, după care s-au făcut nevăzuţi cu bani şi bijuterii în valoare de 100.000 de euro.

Doi suspecţi au rămas în libertate

Poliţiştii au presupus atunci că hoţii au acţionat la pont şi prinderea lor va fi o bagatelă. Nu a fost deloc aşa. După cinci luni de căutări, 5 bărbaţi au fost aduşi în faţa procurorilor DIICOT. În casa unuia dintre ei fusese găsit un obiect furat din vila omului de afaceri din cartierul Freidorf. Pentru că hoţii au dispărut cu un seif destul de greu pentru a fi cărat de doar două persoane, oamenii legii au presupus încă de la început că cei doi hoţi ce au pătruns în vilă au fost cu siguranţă ajutaţi. Cei cinci bărbaţi audiaţi de procuorii DIICOT au vârste între 20 şi 30 de ani. Unul dintre ei este acum cercetat în stare de libertate. Alţi trei au fost prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Riscă 15 ani de închisoare

Un singur suspect a fost lăsat în libertate, dar i s-a pus în vedere să nu părăsească ţara. Cei cinci suspecţi care riscă ani grei de închisoare sunt: Felician Augustin, Ovidiu Bârlea, Bogdan Bârlea, Iosif Varga şi Valentin Varga, toţi din Timişoara. Doi dintre ei au primit mandate de arestare preventivă – este vorba de Felician Augustin şi Ovidiu Bârlea. Fratele acestuia, Bogdan Bârlea, nu poate părăsi localitatea timp de 30 de zile. Unul dintre fraţii Varga va fi cercetat în stare de libertate, iar celălalt ar fi beneficiat de acelaşi tratament, dacă nu ar fi fost deja arestat în alt caz. Toţi riscă până la 15 ani de închisoare pentru furt calificat şi constituire la un grup infracţional organizat.

 

Comentarii

comentarii