Miercuri 7 decembrie, de la ora 18, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Timişoara, va avea loc lansarea albumului fotografic și literar Cronica străzii Eugeniu de Savoya – un cadou către bănăţeni la 300 de ani de la cucerirea Timișoarei de către prinţul Eugeniu de Savoy.
Evenimentul va avea loc la Librăria Două bufniţe, din Piaţa Unirii.
Costin Feneşan, face portretul exact al prinţului eliberator al Timişoarei: “Eugeniu de Savoya s-a născut la Paris, la 18 octombrie 1663, a murit la Viena, la 21 aprilie 1736 şi a fost îngropat în Catedrala Sf. Ştefan. A fost comandant militar şi om de stat austriac. Prin tatăl său, Eugeniu Mauriciu, duce de Savoia-Carignan şi conte de Soissons, descinde din casele de Bouibon şi Conde, iar mama sa, Olimpia Mancini, era nepoata cardinalului Mazarin, om de stat francez. Destinat unei cariere ecleziastice, tânărul Eugeniu primeşte o solidă educaţie clasică, dar după ce, vreme de aproape doi ani, ocupă funcţia de abate, el se îndreaptă spre pasiunea sa: meseria armelor. După ce Ludovic al XIV-lea a refuzat să-i încredinţeze comanda unui escadron de cavalerie, Eugeniu părăseşte Franţa şi se stabileşte la Viena (mai 1683), intrând ca voluntar în armata habsbuigică. Ia parte la luptele de apărare a Vienei de trupele otomane (iulie-septembrie 1783), fiind răsplătit de împăratul Leopold I cu gradul de colonel şi proprietatea asupra unui regiment de dragoni (decembrie 1683), Participă, în continuare, la războiul dus pe teritoriul Ungariei împotriva Porţii (1684-1699), fiind avansat în 1685 la gradul de genera l-maior, calitate în care se ilustrează la asediul Budei (1686) şi are un rol decisiv în obţinerea victoriei de la Mohâcs/ Harsâny (12 august 1687), Noile fapte de arme îi sunt răsplătite prin avansarea la gradul de general- locotenent şi decorarea cu Ordinul Lânii de Aur (1687), Alături de principele-elector al Bavariei, este artizanul cuceririi Belgradului (9 septembrie 1688), Transferat pe frontul din Italia şi Franţa împotriva trupelor lui Ludovic al XlV-lea, obţine, în anii 1689-1696, mai multe victorii, care îi aduc promovarea la gradul de feldmareşal (1693), Revenit la comanda trupelor imperiale care luptau împotriva Porţii (1697), obţine victoria importantă de la Zenta (11 septembrie 1697), determinantă pentru încheierea păcii de la Karlowitz (1699), După un scurt răgaz, principele Eugeniu primeşte comanda trupelor imperiale care participau la Războiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-1714), obţinând pe frontul din Italia şi pe cel de la Rin mai multe victorii împotriva francezilor, cea mai importantă fiind cea de la Hochstădt (13 august 1704), în care s-a aflat la comandă cu ducele de Marlborough, între timp (1703), împăratul Leopold I îl numise pe principele Eugeniu preşedinte al Consiliului Aulic de Război (un Minister de Război in nuce), funcţie pe care o va deţine până la moarte, poziţie din care a initiat un vast program de reforme al armatei imperiale. Ajuns pe frontul din Ţările de Jos, obţine, tot împreună cu ducele de Marlborough, victorii răsunătoare la Oudenarde (11 iulie 1708) şi Malplaquet (11 septembrie 1709) împotriva francezilor. După încheierea păcii de la Rastatt (1714) cu Franţa, principele Eugeniu este numit guvernator al Ţărilor de Jos austriece, funcţie pe care a deţinut-o până în 1724, In războiul cu Poarta din anii 1716-1718, principele Eugeniu a fost comandantul suprem al trupelor imperiale, artei sale militare datorându-i-se victoria de la Petrovaradin (5 august 1716), cucerirea cetătii Timişoara (13 octombrie 1716), dar mai cu seamă succesul zdrobitor din lupta de la Belgrad (16 septembrie 1716) şi cucerirea cetătii otomane de acolo (18 septembrie 1716), acţiune socotită de istoricii militari drept o capodoperă a iscusinţei de comandant de oşti a lui Eugeniu, De remarcat este faptul că, după ocuparea Banatului de către Habsburgi, principele Eugeniu, ca preşedinte al Consiliului Aulic de Război, s-a ocupat îndeaproape de integrarea noii provincii în statul imperial. Astfel, el a îndrumat nemijlocit elaborarea celui dintâi document referitor la statutul Banatului în cadrul monarhiei habsburgice (aşa-numitul Einrichtungswerk), opunându-se cu vehementă tentativelor de incorporare a Banatului de către Ungaria, La o vârstă înaintată (1734), cu ocazia Războiului de succesiune la tronul Poloniei,principele Eugeniu a fost chemat din nou sub arme şi a preluat comanda trupelor imperiale de pe Rin, dar în urma unor eşecuri pe câmpul de luptă a fost înlocuit şi s-a retras la Viena, în viata privată. Ca general, principele Eugeniu a detinut comanda supremă în 24 de bătălii, dintre care 7 de importantă deosebită, fiind şi rănit nu mai puţin de 13 ori. Socotit unul dintre cei mai de seamă strategi ai vremii sale, el a exercitat o influentă notabilă asupra altor mari comandanţi de oşti, ca Frederic cel Mare al Prusiei şi Napoleon B o nap arte. Spirit enciclopedist din lumea barocului clasic, principele Eugeniu a cultivat un schimb intens de idei cu reprezentanţi de frunte ai lumii savante europene: Leibniz, Montesquieu, Rousseau, Gustului său artistic deosebit i se datorează două palate din capitala imperială, mai cunoscut fiind Palatul Belvedere (construit între 1693 şi 1724 de arhitectii Johann Lukas von Hildebrand şi Johann Bernhard Fischer von Erlach). De asemenea, pasiunii pentru arte şi ştiinte a principelui i se datorează importanta Bibliotheca Eugeniana, în care Eugeniu a reunit rarităti bibliofile, cartografice sau imagistice, precum şi manuscrise de o valoare inestimabilă”, scrie Costin Feneşan.
Textele privind istoria clădirilor aparţin lui Ioan Haţegan. Albumul de faţă reprezintă reeditarea parţială şi revăzută a lucrării Cartea străzii Eugeniu de Savoya, Editura Brumar, 2010. Coperta de interior a albumului cu fotografii și concepția grafică aparținând unuia dintre artiștii de top ai Timișoarei: Camil Mihaescu de la Facultatea de arte plastice UVT.
