Acasă Actualitate CIP-uri recomandate de OMS pentru urmărirea vaccinării anti Covid-19

CIP-uri recomandate de OMS pentru urmărirea vaccinării anti Covid-19

DISTRIBUIȚI
The new eID during pictured during the launch of the new eID, electronic identity card, Tuesday 14 January 2020, in Lokeren. BELGA PHOTO NICOLAS MAETERLINCK,Image: 492745530, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu recomandă emiterea de „paşapoarte de imunitate” pentru cei care s-au vindecat de COVID-19, însă analizează perspectivele folosirii unor „certificate electronice de vaccinare”, precum cele dezvoltate împreună cu Estonia, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.

Estonia şi OMS au demarat în octombrie un proiect pilot privind un certificat digital de vaccinare – „un card galben inteligent” – pentru o eventuală utilizare în urmărirea datelor medicale şi pentru consolidarea programului internaţional COVAX, lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a asigura accesul echitabil la viitoarele vaccinuri.

„Analizăm cu multă atenţie posibilitatea utilizării tehnologiei în combaterea crizei COVID-19, inclusiv modul în care putem colabora cu statele membre în vederea obţinerii unui certificat electronic de vaccinare”, a declarat Siddhartha Datta, un expert OMS în materie de vaccinuri, în cadrul unei videoconferinţe de la Copenhaga.

El a avertizat că orice iniţiativă tehnologică nu trebuie să copleşească ţările în mijlocul măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, trebuie să respecte diferite legi şi să asigure trecerea frontierelor fără probleme. De exemplu, unele aplicaţii naţionale de urmărire a cazurilor de COVID-19 nu funcţionează în străinătate.

Un alt oficial OMS, Catherine Smalwood, a declarat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu recomandă utilizarea „paşapoartelor de imunitate” ca parte a măsurilor privind revenirea la o anumită normalitate în ceea ce priveşte călătoriile transfrontaliere.

„Nu recomandăm paşapoartele de imunitate şi nici testarea ca mijloc de prevenire a transmiterii transfrontaliere” a COVID-19, a mai spus Smallwood, care a cerut în schimb ca fiecare stat să studieze datele privind transmiterea virusului şi să elaboreze ghiduri de călătorie.

Ea a afirmat totodată că OMS nu recomandă testele rapide antigen folosite de unele companii aeriene pe aeroporturi, în condiţiile în care testele antigen sunt mai puţin precise decât testele PCR moleculare şi astfel unele cazuri de infectare ar putea rămâne nedetectate.

Comentarii

comentarii