Acasă Actualitate Ciprian Foiaș, reșițeanul în onoarea căruia Societatea Americană de Matematică a instituit...

Ciprian Foiaș, reșițeanul în onoarea căruia Societatea Americană de Matematică a instituit unul dintre cele mai prestigioase premii în matematică

DISTRIBUIȚI

Ambasada Statelor Unite îl celebrează duminică pe matematicianul român Ciprian Foiaș, în onoarea căruia americanii au instituit premiul care îi poartă numele, decernat anual în teoria operatorilor.

Ciprian Foiaș a fost unul dintre cei mai mari matematicieni români, membru de onoare al Academiei Române și apreciat la nivel mondial pentru contribuțiile sale în cercetare.

Ambasada Statelor Unite la București i-a dedicat duminică o postare pe pagina de Facebook, unde amintește contribuția lui Ciprian Foiaș în matematicile aplicate.

”Ciprian Foiaș a fost un matematician româno-american de renume, apreciat pentru contribuțiile sale inovatoare în teoria operatorilor. Născut în Reșița, în 20 iulie 1933, a studiat matematica la Universitatea din București, iar mai târziu a emigrat în Statele Unite, unde a predat la Indiana University și Texas A&M University.

În 1995, a fost distins cu prestigiosul premiu Norbert Wiener pentru realizările sale în matematici aplicate. Impactul său a depășit sfera cercetării, iar în onoarea sa, Societatea Americană de Matematică a instituit Premiul Ciprian Foiaș în Teoria Operatorilor”, se arată în postarea Ambasadei SUA la București.

Ciprian Foiaș a parcurs învățământul primar și secundar în Reșița unde s-a distins cu premii la olimpiadele de matematică, potrivit Wikipedia. În 1955 este absolvent al Universității din București. Preia funcția de șef de cabinet al profesorului Miron Nicolescu la Catedra de Calcul Diferențial și Integral. În 1961 obține doctoratul în matematică.

În 1958 devine cercetător la Institutul de Matematică al Academiei, iar în 1962 lector. În 1963 prea funcția de conferențiar la Institutul Pedagogic de Trei Ani. În anul următor este numit șef de sector la Institutul de Matematică al Academiei.

A fost profesor la Catedra de Analiză Matematică la Universitatea din București (1966–1979), la Universitatea Paris-Sud 11 (1979–1983) și la Indiana University (din 1983 până la pensionare).Începând cu anul 2000, a fost profesor și cercetător la Texas A&M University, unde a fost Distinguished Professor. A murit la Tempe, Arizona, pe 22 martie 2020.

Matematicianului Ciprian Ilie Foiaş i s-a acordat, în mai 2024, titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii