Acasă Eveniment Circuri şi schimburi valutare, amendate de comunitari

Circuri şi schimburi valutare, amendate de comunitari

DISTRIBUIȚI

Echipaje ale Poliţiei Comunitare Timişoara au efectuat, în ultimele zile, o serie de controale ce au vizat afişajul şi panotajul publicitar pe domeniul public, dar şi autorizaţiile de funcţionare. Evident, neregulile nu au întârziat să apară, mai multe societăţi fiind amendate, pentru afişe lipite în locuri nepermise sau panouri publicitare amplasate fără autorizaţie. La capitolul afişaj ilegal, campioane par a fi circurile care dau reprezentaţii în oraş, unul dintre acestea fiind sancţionat şi pentru că nu deţinea autorizaţie de funcţionare. “Deşi au fost somaţi iniţial să intre în legalitate, la controlul efectuat ulterior reprezentanţii societăţii Impresmedia SRL, cu sediul în Mangalia – Constanţa, nu au putut prezenta avizul privind desfăşurarea de activităţi de agrement pentru circul amplasat pe str. Iosif Bulbuca.
Din acest motiv, reprezentanţii firmei au fost sancţionaţi conform Legii 12/1990 republicata, cu amendă de 6.000 lei.
Mai mult, patru reprezentanţi ai aceluiaşi circ au fost sancţionaţi cu câte 200 lei deoarece împărţeau pliante publicitare în Piaţa Victoriei fără a deţine aviz din partea primăriei”, spune Daniela Seracin, purtăorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara.
Amendată, pentru a doua oară, a fost şi firma Saralex Grup SRL, cu obiect de activitate schimb valutar, cu sediul în Bucureşti şi punct de lucru în Timişoara, pe Bdul Revoluţiei nr. 13. Deoarece nu deţinea autorizaţie pentru panoul publicitar expus pe trotuar, societatea a fost sancţionată cu 2.000 de lei.

Comentarii

comentarii