Acasă Actualitate CJ Timiş – în negocieri pentru cumpărarea Teatrului de Păpuşi “Merlin”

CJ Timiş – în negocieri pentru cumpărarea Teatrului de Păpuşi “Merlin”

391
DISTRIBUIȚI

„Urmează ca, săptămâna viitoare, pe miercuri, să aflăm un răspuns decisiv”, declară consilierul judeţean Dorin Hehn
La ultima şedinţă, Consiliul Judeţean Timiş a hotărât să îşi exercite dreptul de a cumpăra clădirea din Timişoara care găzduieşte Teatrul de Păpuşi „Merlin”. Proprietarii actuali ai clădirii, stabiliţi în Elveţia, au decis scoaterea la vânzare a spaţiului de aproximativ 604 metri pătraţi, cu 300.000 de euro, adică aproape 500 de euro pe metru pătrat. Potrivit CJ Timiş, preţul cerut este foarte aproape de valoarea reală, care se estimează la 286.000 de euro. Au început o serie de negocieri, în urma cărora CJ Timiş a propus suma de 280.000 de euro.. „Urmează ca, săptămâna viitoare, pe miercuri, să aflăm un răspuns decisiv. E o soluţie acceptabilă ca preţ şi ca valoare, deoarece acolo se necesită şi investiţii ulterioare. Directorul nu mai există, dar acolo se află un colectiv inimos”, a declarat consilierul judeţean PNŢCD Dorin Hehn. Potrivit unor declaraţii făcute de acesta, clădirea va intra în reabilitare, după ce va fi achiziţionată, dar îşi va păstra caracterul de teatru.

Comentarii

comentarii