Acasă Actualitate CJ Timiș ar putea trimite la Arad 35.000 de tone de deșeuri...

CJ Timiș ar putea trimite la Arad 35.000 de tone de deșeuri pe an

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș vrea să nu ajungă în situația de a nu mai avea unde să depună deșeurile colectate, aceasta pentru că primele două celule de la Ghizela se umplu rapid, iar viabilizarea celei de a treia va mai dura. În consecință, pe 10 iunie a cerut primăriei din Arad să beneficieze de posibilitatea de a trimite la deponeul municipiului 35.000 de tone de gunoi pe an, cererea fiind aprobată.

Consilierii locali din Arad a decis să dea curs cererii de a accepta la groapa de gunoi a orașului o cantitate de 35.000 de tone de deșeuri pe an. Primarul Aradului, Gheorghe Bibarț, spune că ar fi o problemă cu depozitarea deșeurilor în Timiș.

„A fost o solicitare din partea Consiliului Judeţean Timiş care, punctual şi pe un interval de timp, are o problemă cu depozitarea gunoaielor. De-a lungul timpului, administrativ, Aradul a fost solidar şi cu alte judeţe, s-au adus (deşeuri – n.r.) şi de la Baia Mare, s-au mai adus din Caraş, de fiecare dată cu o limită în tone şi în timp. Cred că este un mod de a ne arăta solidaritatea administrativă fără a exagera, nu ne îngropăm în gunoaie, Aradul are o groapă de gunoi foarte mare, mai are loc pentru mai multe celule, s-au şi construit câteva noi”, a declarat primarul Aradului, Călin Bibarţ, la finalul şedinţei Consiliului Local Municipal în care a fost aprobată cererea, conform Agerpres.

Cantitatea pentru care s-a făcut solicitarea este de 35.000 de tone de gunoi pe an. Tarifele la care se vor prelua deșeurile ar fi aceleași cu cele practicate și pentru Arad.

Bibarț mai spune că și Aradul ar putea ajunge în situația Timișului, să fie nevoită să ducă gunoi la Ghizela. Solicitarea a fost făcută de Consiliul Judeţean Timiş în 10 iunie, printr-o adresă transmisă Primăriei Arad, în care se arată că „există o necesitate temporară, generată de factori obiectivi care afectează capacitatea de tratare şi depozitare a deşeurilor în infrastructura existentă din judeţul Timiş”.

Cei de la Consiliul Județean Timiș spun că situația nu e chiar așa de rea, dar că e prevăzător și nu dorește să se ajungă în situația de a se aduna un surplus de deșeuri la Ghizela.

Comentarii

comentarii