Acasă Administraţie CJ Timiş face un prim pas spre exproprierea şi salvarea Casei Muhle

CJ Timiş face un prim pas spre exproprierea şi salvarea Casei Muhle

DISTRIBUIȚI
casa-muhle

Consiliul Judeţean Timiş face un prim pas în vederea declarării stării de utilitate publică pentru Casa Muhle. Imobilul, grav afectat de intervenţiile actualului proprietar, ar putea fi astfel salvată. Deocamdată, dacă plenul CJT va aproba, se va constitui doar o comisie care să dezbată asupra plângerii depuse de Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei în vederea exproprierii. E un pas mic, totuşi, până când se va putea vorbi într-adevăr despre realizarea unei exproprieri.

În luna martie a acestui an, Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a depus un Dosar de cercetare prealabilă în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică a ”Casei Muhle”, imobil situat în Timișoara, Bd. Mihai Viteazul nr. 3.  Superbul imobil aflat aproape de centrul oraşului, a fost puternic afectat de intervenţiile efectuate de un celebru membru al etniei rome cu activităţi intense în domeniul imobiliar, efectele fiind vizibile, casa fiind aproape de a deveni istorie. Doar intervenţia autorităţilor, la insistenţele societăţii civile, au făcut ca imobilul de pe Mihai Viteazul să nu devină deja istorie.

Răspunzând solicitării depuse, CJT propune consilierilor judeţeni constituirea unei comisii care să se ocupe de analiza solicitării.

„Având în vedere prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și art. 6 din Hotărârea de Guvern nr. 583/31 august 1994 de aprobare a Regulamentului privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes naţional sau de interes local, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin Hotărârea nr. 220/23.04.2019, a procedat la numirea reprezentanților care vor face parte din Comisie. Conform prevederilor legale aplicabile, Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice este numită prin Hotărâre de Consiliu Județean. Totodată, secretariatul comisiei este asigurat de Consiliul Județean. Propun ca din comisie să facă parte: Președinte: domnul Tudorică Valentin, Vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș Secretar: doamna Bianca Belu, Șef Serviciul Administrarea Patrimoniului, Consiliul Județean Timiș. Pe perioada concediului de odihnă sau a incapacității temporare de muncă a secretarului, atribuțiile acestuia vor fi preluate de d-na Laura Koszegi, Șef Serviciul Evidență Patrimoniu și Utilități, în calitate de secretar supleant. Date fiind precizările de mai sus, formulez prezenta expunere de motive în vederea elaborării unui proiect de hotărâre pentru constituirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice a unei lucrări de interes local în Județul Timiș, pe raza Municipiului Timișoara”; se arată în proiectul de hotărâre.

Comentarii

comentarii