Acasă Actualitate CJ Timiş pregăteşte continuarea proiectului „Cornul şi laptele”, dar şi distribuirea de...

CJ Timiş pregăteşte continuarea proiectului „Cornul şi laptele”, dar şi distribuirea de mere în şcoli

DISTRIBUIȚI

Consiliul Judeţean Timiş continuă programul de distribuire de produse lactate, panificaţie şi fructe în cadrul şcolilor din judeţ. Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului aleşilor în proxima şedinţă de plen se află şi cel referitor la aprobarea la nivelul județului Timiș a listei produselor ce vor fi distribuite, în cadrul Programului pentru școli al României, precum și stabilirea măsurilor educative aferente, pentru anul școlar 2019-2020.

Conform prevederilor legale, s-a stabilit ca în cadrul unităţilor de învăţământ, beneficiare ale programului sus menţionat, din judeţul Timiş să se distribuie următoarele produse: pentru produsele lactate – lapte UHT; pentru produsele de panificaţie – corn/biscuiţi uscaţi; pentru fructe – mere.

Tot conform proiectul de hotărâre „ Consiliile judeţene (…) optează. în funcţie de preferinţe şi buget, pentru măsurile educative pe care le vor implementa pe perioada cursurilor anului şcolar 2019- 2020 şi vor pune în aplicare în mod obligatoriu cel puţin o măsură educativă care însoţeşte distribuţia de fructe şi legume şi cel puţin o măsură educativă care însoţeşte distribuţia de lapte şi produse lactate”.  Astfel CJT se propune următoarele măsuri educative care vor însoţi distribuţia fructelor şi a laptelui: organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate.

Comentarii

comentarii