Acasă Actualitate CJSU lasă la decizia primarilor dacă masca devine obligatorie în centrele orașelor....

CJSU lasă la decizia primarilor dacă masca devine obligatorie în centrele orașelor. În plus, se interzic grupurile mai mari de șase persoane

DISTRIBUIȚI

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a dat o nouă hotărâre privind purtarea obligatorie a măștii în locurile deschise aglomerate. De această dată, nu mai menționează excepția „Pieței Victoria din Timișoara și centrul istoric al municipiului Timișoara”, dar nici nu impune direct purtarea măștii și aici.

În schimb, hotărârea pune decizia numirii spațiilor de promenadă, centrelor orașelor și zonelor de faleză în care masca devine obligatorie în sarcina consiliilor locale pentru situații de urgență, dând și un termen de 24 de ore. În cazul Timișoarei, acesta este condus de primarul Nicolae Robu.

În plus, hotărârea interzice formarea și deplasare de grupuri mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii. În rest, măsurile rămân aceleași, cu adăugarea că tot comitetele locale vor putea lua măsuri suplimentare. Ca și până acum, exceptate de la regula purtării măștii sunt copiii sub cinci ani și persoanele care desfășoară activități fizice intense sau sunt în condiții de muncă solicitante.

Conținutul hotărârii:

Art. 1. (1) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura în spațiile publice deschise, respectiv: piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții, autorități, societăți comerciale, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice,  pelerinaje, ceremonii religioase, slujne și rugăciuni colective zonele de promenadă aglomerate și centrele pietonale ale orașelor, faleze (malurile râurilor).  Obligativitatea purtării măștii de protecție se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

         (2) Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută).

Art. 2. Se instituie în sarcina Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență  ca în termen de 24 de ore de la comunicarea prezentei Hotărâri să delimiteze zonele de promenadă aglomerate, centrele orașelor,  și faleze (malurile râurilor) precum și să stabilească intervalul orar pentru purtarea obligatorie a măștii de protecție în aceste zone. Hotărârile Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență vor fi comunicate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și vor fi aduse la cunoștința publică.

Art. 3.(1) Pentru  piețele comerciale, târgurile, oboarele, la care accesul nu este controlat și nu se asigură distanța de minim 2 m între standurile de vânzare și prezența în perimetru a unui număr de persoane astfel încât să se asigure distanța de 2 m între aceste persoane, se va interzice funcționarea lor, până la încetarea stării de alertă;

(2) Regulile privind distanța între standurile de vânzare precum și între persoane se aplică piețelor agroalimentare.

(3) Clienții vor purta măști de protecție iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.

Art. 4. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Art. 5. (1)Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane în limita prevăzută de lege cu păstrarea distanțării sociale.

(2) Operatorii economici care organizează/desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

Art. 6. Pe perioada desfășurării evenimentelor sportive se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către stafful tehnic și tot personalul care participă la eveniment, cu excepția sportivilor care se află pe terenul de sport.

Art. 7. În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul localităților,  Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, la recomandarea Direcției de Sănătatea Publică Timiș, cu respectarea normelor legale în vigoare.

Art. 8.  Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș  și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.

Art. 9. (1)Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș va transmite prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea sa la îndeplinire, pentru luare la cunoștință și conformare și le va publica pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

(2) Prezenta Hotărâre se comunică și unităților administrativ – teritoriale din județul Timiș pentru aducere la cunoștință comunității locale.

(3) Prevederile prezentei Hotărârii devin obligatorii începând cu data de 17  august 2020 iar Hotărârile nr. 24 din 1 august 2020 și nr. 25 din 2 august 2020 își încetează aplicabilitatea.

Art. 10. Prevederile prezentei Hotărâri se aplică pe perioada stării de alertă”.

Comentarii

comentarii