Acasă Actualitate CJT a decis traseul centurii feroviare de nord a Timișoarei

CJT a decis traseul centurii feroviare de nord a Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Consilierii județeni au aprobat luni unul dintre cele trei trasee propuse, acum aproape 20 de ani, pentru centura feroviară nord a Timișoarei. Aceasta va trece pe lângă Dumbrăvița respectiv Giarmata, iar decizia a fost luată după discuții prelungit.

În perioada 2007 – 2009 a fost realizat un studiu de prefezabilitate pentru centura feroviară, iar acesta propunea trei trasee. Pentru fiecare trebuia făcută analiza, dar suma mare necesară (sau dezinteresul) au făcut ca alegerea să nu fie luată. Iată că acum s-a rezolvat și această problemă, una care bloca dezvoltarea urbanistică.

Acum, în urma discuțiilor cu UAT afectate, s-a luat în sfârșit decizia. Iar varianta aleasă a fost cea cu numărul trei.

”Am avut reprezentanții UAT-urilor afectate de traseu și întâlniri cu cei de la CFR, care la momentul 2007-2009 au condiționat această centura orașului Timișoara cu menținea gărilor pe locația Giamata Vii și s-a decis ca varianta 3 de traseu să fie varianta optimă în sensul în care prima variantă este cea foarte apropiată de dezvoltarea din Dumbrăvița și aproape este imposibil să mai credem că pe acolo mai avem traseu, mai ales că lucrurile au evoluat și avem și a treia descărcare de la autostradă și atunci, prin acel nord, este destul de dificil să mai existe și centura feroviară. Traseul 2 era traseul propus în paralel cu autostrada și cu mutarea gării pe o locație nouă de pe Giarmata, iar traseul, varianta 3, este traseul care îndeplinește condiția de menținere a gării pe locația din Giarmata și ocolește zonele de dezvoltare, posibile de dezvoltarea de pe raza Comunei Dumbrăvița și Sânandrei. În aceste condiții, după întâlnirea care a avut loc luna aceasta cu UAT-urile și cu primarii UAT afectate, s-a convenit de comun acord să aprobăm această variantă 3 pentru a putea demara în continuare SF-ul pentru varianta agreată. Acum doi ani s-a mai încercat reluarea procedurii de a demara SF-ul doar că costurile pentru a analiza toate 3 variantele erau imense pentru consiliul județean și, de altfel, centura tot pe acolo trece, pe partea de nord, ca traseu nu se va schimba”, a informat Loredana Pălălău, arhitect șef în cadrul CJT.

Decizia a fost luată având în vedere și dezvoltarea zonelor periurbane ale Timișoarei, una care a continuat, iar adoptarea altui traseu era puțin probabilă.

”Decizia și propunerea este de a aproba această variantă 3 și a menține culoarele, pentru că PUG în zona periurbană sunt în actualizare și, de exemplu, PUG-ul de Dumbrăvița și nici PUG-ul de Timișoara nu au prevăzut culoare de pe varianta 1. Ca să putem să ținem acest traseu de centură care are un impact benefic asupra județului. Vă propun să aprobăm varianta 3 și pe ea să putem demara mai departe SF-ul”, a mai transmis consilierilor județeni Pălălău.

În final, plenul a aprobat propunerea, iar acum dezvoltarea urbanistică și imobiliară din comunele pe unde centura feroviară va trece va putea continua.

Comentarii

comentarii