Acasă Actualitate CJT va plăti 800.000 de lei pentru achiziția unei ambulanțe pentru persoane...

CJT va plăti 800.000 de lei pentru achiziția unei ambulanțe pentru persoane înalt contagioase

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean va dota ISU Timiș cu prima autospecială de transport persoane înalt contagioase. Autospeciala va fi achiziționată cu bani europeni, în cadrul proiectului ”Cross – border network for disaster resilience and emergency situations risks management”/”Rețea transfrontalieră pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și a managementului riscurilor în situații de urgență”.

Conform documentației, ambulanța va fi dotată cu patru tărgi, două din ele se pot transforma, la nevoie, în două banchete a câte trei locuri fiecare. De asemenea, va avea integrată o suprastructură compartimentată special pentru transportul victimelor cu risc biologic înalt și va avea capacitatea de filtrare și purificare a aerului printr-un sistem de filtroventilație performant.

Consiliul Judetean Timiș a lansat licitația pentru achiziționarea acestei autospeciale ce va intra în dotarea ISU Timiș. Valoarea contractului este estimată la 743.776 lei, fără TVA. Firmele interesate își pot depune ofertele până în data de 29 august 2022.

 

Comentarii

comentarii