Acasă Sănătate Clinica ORL a Spitalului Municipal Timişoara a intrat în reparaţii

Clinica ORL a Spitalului Municipal Timişoara a intrat în reparaţii

DISTRIBUIȚI

Clinica ORL a Spitalului Municipal Timişoara a intrat în reparaţii, pentru că de mult se impuneau lucrări care să o facă funcţională pentru specificul activităţii. Clădirea beneficiază de lucrări de reabilitare a acoperişul, dar şi faţada este deja în şantier, fiind montate schelele. Aceste intervenţii făcute pe banii municipalităţii se impuneau, pentru că bucăţile de tencuială desprinse din zidărie deja deveniseră pericol pentru trecători, mai ales că în apropiere este şi un liceu frecventat de peste 1.000 de elevi care trec zilnic pe lângă clinică.
Dar, poate cea mai aşteptată intervenţie la ORL, de către medici şi pacienţi, este montarea unui lift, pentru că bolnavii nedeplasabili erau transportaţi de la un etaj la altul cu targa … pe scări.
„Ţinând cont de structura multietajată a clădirii, transportul cu targa al pacienţilor operaţi se face cu foarte mare dificultate din cauza scării interioare de dimensiuni înguste, care nu respectă normele sanitare în vigoare. Menţionam că în trecut a existat un lift de persoane în incinta clinicii, actualmente demontat, puţul acestuia existând în continuare. Aceste lucrări sunt necesare pentru respectarea cerinţelor de autorizare şi funcţionare a acestei unităţi spitaliceşti”, arăta referatul anexat la proiectul de hotărâre prin care se cereau bani de finanţare de la consiliul local.
Până prin toamnă, Clinica ORL ar trebui să aibă faţă nouă. Investiţia se ridică la 2,4 milioane de lei cu TVA inclus, banii provenind exclusiv de la bugetul local.

Comentarii

comentarii