Acasă Actualitate Clubul Naţional Ţărănist s-a lansat la Timişoara

Clubul Naţional Ţărănist s-a lansat la Timişoara

DISTRIBUIȚI

B53A3566

Astăzi, la Timişoara, s-a lansat Clubul Naţional Ţărănist – PNŢCD, filiala Timiş. Deşi organizatorii au invitat un număr de 70 de persoane la acest eveniment, au venit mai mulţi la reuniunea de consituire a filialei acestei asociaţii – aproximativ o sută de ţărănişti şi simpatizanţi PNŢCD. „Ideea acestei asociaţii este să-i adune pe toţi laolaltă indiferent de facţiunile din care fac parte, având în vedere situaţia actuală a partidului, indiferent de ce părere au să se regăsească într-un loc. În viitor asociaţia va avea şi un sediu. În principal o să milităm pentru reunificarea PNŢCD, vom vedea pe parcurs ce o să se întâmple Primul lucru e să ne organizăm, principalul scop este reunificarea PNŢCD, după care fiecare organizaţie la nivel local va avea şi nişte atitudini civice. Este un prim pas”, spune Marius Cârceie, vicepreşedintele asociaţiei la nivel naţional şi preşedinte împuternicit al asociaţiei la nivel local. „Întâlnirea de astăzi de la Timişoara are menirea de a relansa ideea creştinismului naţional-liberal. Această asociaţie s-a constituit în cursul anului trecut – ideea de pornire a fost la Râmnicu Sărat, în noiembrie 2013, după ce s-a vizitat închisoarea de acolo, unde au suferit mulţi, Coposu, Mihalache, am avut atunci o reuniune şi s-a lansat această idee. Activitatea asociaţiei este canalizată spre acest obiectiv de viitor – unitatea PNŢCD. Asociaţia este gândită ca un club de discuţii, pe promovarea unor principii morale. Această asociaţie este deschisă tuturor membrilor din orice facţiune din PNŢCD, care sunt partizanii unui dialog deschis, ne adresăm şi societăţii civile. Vor avea loc dezbateri inclusiv pe probleme doctrinare”, a spus Gheorghe Ciuhandu, fost preşedinte al PNŢCD Timiş.

Comentarii

comentarii