Acasă Actualitate Coadă de peste 5 kilometri la ieşirea din ţară la vama Nădlac...

Coadă de peste 5 kilometri la ieşirea din ţară la vama Nădlac II

DISTRIBUIȚI

Aşa cum s-a anticipat, în acest week-end, vama Nădlac a fost supra-aglomerată. La ieşirea din România, la punctul de trecere a frontierei de pe autostradă, coada de autoturisme a atins dimensiuni kilometrice. Timpii de aşteptare au ajuns la câteva ore, în unele cazuri chiar dublu faţă de estimările de pe site-ul specializat al Poliţiei de Frontieră. Unii dintre cei care au dorit să iasă din ţară au spus că au stat 4-5 ore la coadă. Poliţia de Frontieră s-a pregătit cu efective sporite încă înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a dat şi startul unei minivacanţe pentru bugetari. Însă aglomeraţia a continuat şi în zilele următoare şi în week-end, când mai ales vama Nădlac II, de pe autostradă, a fost efectiv sufocată pe sensul de ieşire din ţară. Poliţiştii de frontieră fac apel la cei care intenţionează să iasă din ţară spre Ungaria să folosească toate punctele de frontieră, nu doar pe cel de pe autostradă. La Turnu, Vărşand şi la Nădlac I timpii de aşteptare au fost mult mai mici decât la vama Nădlac II. Pentru o estimare a timpilor de aşteptare în vămi, este utilă consultarea aplicaţiei de trafic a Poliţiei de Frontieră (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/).

Comentarii

comentarii