Acasă Cultura Şcoala de vară şi alte proiecte ale Teatrului German de Stat

Şcoala de vară şi alte proiecte ale Teatrului German de Stat

DISTRIBUIȚI

În intervalul 16 august – 1 septembrie, actori ai TGST şi studenţi de la Secţia de Actorie în Limba Germană din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara vor lua parte la Gărâna la şcoala de vară coordonată de Nikolaus Wolcz, fost membru al trupei teatrului, acum profesor la Columbia University din New York. Workshopurile din cadrul şcolii de vară vor fi susţinute de Wolcz împreună cu profesori din SUA. Aceasta este prima ediţie a şcolii de vară a TGST, care se doreşte a fi repetată şi în anii următori. Între proiectele TGST programate pentru stagiunea ce urmează se numără şi reprezentaţia în aer liber a unuia dintre succesele recente ale Teatrului – musicalul „Sunetul muzicii“, de Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein II. Turneele prin ţară ale TGST vor fi şi ele reluate, pentru a putea deservi şi publicul spectator din regiune şi din ţară cu producţii recente în limba germană. Tot în stagiunea 2009 / 2010, Teatrul German are în proiect realizarea unei seri de lectură cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia Română. Concepţia, selecţia textelor şi coordonarea proiectului sunt realizate de directorul TGST Lucian Vărşăndan, iar proiectul are deja programat un turneu la Nürnberg, Berlin şi Ulm în decembrie 2009.

Comentarii

comentarii