Acasă Cultura Şcoala de vară TGST, la Gărâna

Şcoala de vară TGST, la Gărâna

393
DISTRIBUIȚI

A doua ediţie a Şcolii de vară a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) are loc în acest an în perioada 16 – 30 august, din nou la Gărâna. Coordonarea ediţiei din acest an este preluată de Thomas Buts, de la Folkwang Hochschule din Essen. Acesta este susţinut de trei coordonatori de workshopuri de la Columbia University din New York, cei care l-au susţinut şi pe coordonatorul ediţiei trecute a şcolii de vară, Nikolaus Wolcz. Thomas Buts este profesor de vorbire scenică şi dicţie la Folkwang Hochschule. Înainte de aceasta a avut un mandat de profesor la Facultatea de Muzică şi Teatru din Hannovra şi la Folkwang Hochschule, filiala Bochum. Până în 2004 a fost coordonator Grundy UFA în Köln unde s-a îngrijit şi de producţia serialului televizat „Verbotene Liebe”. Thomas Buts a condus un centru pentru terapia vorbirii şi voce la Berlin. A pregătit actori de la mai multe teatre din Germania, precum în Hildesheim, Berlin, dar şi în Viena, Cracovia ş.a. În momentul de faţă trăieşte în Berlin. La Şcoala de vară participă atât actori ai TGST, cât şi studenţi ai secţiei de Actorie în limba germană de la Facultatea de Muzică din Timişoara. Şcoala de vară este susţinută de Institutul pentru Relaţii Externe din Stuttgart şi de Consiliul Local Timişoara. Şcoala de vară începe după turneul de reprezentaţii pe care TGST le susţine în Austria, până pe 7 august.

Comentarii

comentarii