Acasă Actualitate Cod galben de ceață în Arad, Bihor, Timiş, Olt şi Dolj

Cod galben de ceață în Arad, Bihor, Timiş, Olt şi Dolj

DISTRIBUIȚI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru localităţi din judeţele Arad, Bihor, Timiş, Olt şi Dolj.

Până la ora 11:00, în zonele joase ale judeţelor Arad, Bihor şi Timiş, se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

De asemenea, până la ora 10:00, în judeţele Olt (localităţile: Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Brastavăţu, Izbiceni, Fărcaşele, Rusăneşti, Ianca, Tia Mare, Radomireşti, Vădăstriţa, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Stoicăneşti, Grojdibodu, Vişina, Redea, Rotunda, Gostavăţu, Obârşia, Deveselu, Scărişoara, Sprâncenata, Studina, Drăghiceni, Giuvărăşti, Orlea, Gârcov, Băbiciu, Bucinişu, Stoeneşti, Ştefan cel Mare, Mihăeşti, Vlădila, Vişina Nouă, Gura Padinii, Vădastra, Grădinile, Seaca, Urzica) şi Dolj (în: Dăbuleni, Călăraşi, Amărăştii de Jos, Bechet, Dobroteşti, Amărăştii de Sus), va fi local ceaţă, ce va duce la o vizibilitate scăzută sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Comentarii

comentarii