Acasă Actualitate Cod galben de furtuni, până vineri dimineaţă. Valul de căldură persistă în...

Cod galben de furtuni, până vineri dimineaţă. Valul de căldură persistă în vestul şi sudul ţării

DISTRIBUIȚI

Meteorologii au actualizat avertizările de furtuni, astfel că, până vineri dimineaţă, Capitala şi 24 de judeţe din Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi al Banatului, sudul şi estul Transilvaniei şi nordul Dobrogei vor fi sub Cod galben. Până joi seară, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va fi Cod portocaliu de vijelii. Joi şi vineri, valul de căldură şi disconfortul termic persistă în vestul şi local în sudul ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de joi, de la ora 10.00, până vineri, la ora 6.00.

“În intervalul menţionat, în Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Banatului, sudul şi estul Transilvaniei şi nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. Local cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp”, a arătat ANM.

Codul galben de furtuni vizează judeţele Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Joi, între orele 14.00 şi 23.00, va fi Cod portocaliu vizând cantităţi de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, judeţele Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu şi Vâlcea

Astfel, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40…60 l/mp.

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben – val de căldură, disconfort termic ridicat, pentru joi şi vineri, în judeţele Arad, Bihor, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Timiş, Teleoran şi municipiul Bucureşti.

“În intervalul menţionat valul de căldură se va menţine în vestul şi local în sudul ţării. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, îndeosebi în după-amiaza zilei de vineri (29 iulie). În general temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade”, au trnsmis meteorologii.

Sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat în majoritatea regiunilor, local va fi caniculă, iar din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest şi nord-vest, apoi treptat şi în restul teritoriului.

În Bucureştiu, până vineri la ora 21.00, valul de căldură va persista, iar cu precădere vineri după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Îndeosebi joi după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului). Temperaturile maxime vor fi de 32…34 de grade, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Comentarii

comentarii