Acasă Actualitate Cod galben de vreme severă, în următoarele 24 de ore. în jumătate...

Cod galben de vreme severă, în următoarele 24 de ore. în jumătate de ţară

DISTRIBUIȚI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de vreme severă, valabilă de miercuri, de la ora 14.00, până joi, la ora 21.00. 29 de judeţe sunt în perioada următoare sub cod galben de vânt.

Zona de munte este vizată de intensificări ale vântului şi viscol.

“În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde la rafală se vor atinge viteze de 70…110 km/h.

Din noaptea de miercuri spre joi (26/27 februarie) treptat vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi local va fi viscol”, transmite ANM.

Potrivit meteorologilor ANM, vor fi ninsori, temporar viscolite, şi pe parcursul zilei de vineri şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă.

Un alt Cod galben, privind intensificări ale vântului şi instabilitate atmosferică, vizează judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara şi Alba, find valabil de miercuri de la ora 14.00 până joi la ora 20.00.

În judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara şi Alba, în după-amiaza şi seara zilei de miercuri, vântul va avea intensificări, cu viteze cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h.

Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp.

Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei, mai ales în noaptea de miecuri spre joi.

De asemenea, joi, între orele 11.00 şi 21.00, va fi Cod galben privind intensificări ale vântului în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman.

În intervalul menţionat, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze, în general, de 60…70 km/h.

Comentarii

comentarii