Decizia de a deschide școlile s-a dovedit a fi greșită. Decizia de a închide școlile este și ea greșită. Afirmațiile de mai sus se bat cap în cap. Ele se constituie într-un paradox. Un paradox cu adevărat dramatic. Cum poate fi depășit? Cum le putem asigura copiilor posibilitatea de a învăța și cum putem proteja în același timp societatea? O soluție șocantă, dar totuși luată în calcul de oamenii de știință, este contaminarea în masă a populației.
Din poziția ei de viceprim-ministru, doamna Raluca Turcan a făcut zilele trecute o afirmație interesantă. Și anume că școlile au fost închise sub presiunea unei părți a opiniei publice, pentru faptul că, în drum spre școală, la școală și după școală au fost create condițiile răspândirii infecției în societate. Și se mira că aceleași persoane, care la începutul lui septembrie erau nemulțumite că se deschid școlile, trăgând o serie întreagă de semnale de alarmă, sunt astăzi nemulțumite pentru că școlile sunt închise. Și din nou sunt trase semnale de alarmă, utilizându-se argumente la fel de întemeieate sau la fel de neîntemeiate. Este parțial adevărat. Zonele cele mai active ale societății civile sunt cele care s-au pronunțat și într-un sens, și în celălalt. De ce s-a dovedit a fi o greșeală deschidere anului școlar? Pentru că acest eveniment nu a fost pregătit corespunzător. Din perspectivă sanitară. Dar și din perspectivă organizatorică. Avertismentele transmise de asociațiile elevilor, părinților, cadrelor didactic, au rămas fără ecou. Guvernul a mers tropăind înainte, iar Ludovic Orban, împreună cu Raluca Turcan și cu alți reprezentați de seamă a autorităților susțineau sus și tare în luna septembrie că la școală copiii sunt în mai multă siguranță decât acasă. Astăzi aceștia susțin contrariul. Adică o opinie diametral opusă. Dacă Guvernul s-ar fi preocupat din timp de buna organizare a școlilor, de gestionarea corespunzătoare a orarului, de ceea ce se întâmpla dincolo de gardul unității de învățământ, de protecția dascălilor și, nu în ultimul rând, de igienizarea școlilor, atunci lucrurile ar fi stat cu totul și cu totul altfel. Iar școlile ar fi rămas deschise bine merci. Guvernul a închis școlile, recunoscându-și astfel înfrângerea. Și același Guvern s-a mai autoînvins o dată, gestionând cât se poate de rău teleșcoala. Care, în absența condiților minime de desfășurare, s-a transformat în mute situații în școală prin telepatie, fapt care a discriminat în mod grav numeroase categorii de elevi – și mă refer în special la cei din zone devaforizate. În plus, neputându-se face așa cum trebuie școală pe internet, copiii n-au avut încotro și mulți dintre ei au zburdat în voie. Și odată cu ei a zburdat și coronavirusul. Și acum Guvernul ce să mai facă, de vreme ce a fost învins pe ambele fronturi?
Guvernul Orban nu mai are capacitatea de a deschide un al treilea front. Nu are nici timpul necesar. Urmează alegerile, urmează dezlănțuirea pandemiei la dimensiunile ei reale, care sunt înfricoșătoare și urmează probabil să se formeze cumva o majoritate parlamentară și să fie instalat un nou Guvern. Teoretic, acel nou Guvern va fi cel puțin la început mai credibil. Și va avea autoritatea să întreprindă operațiuni mai radicale pentru a combate pandemia și pentru a menține cât de cât economia în circumstanțele date pe o linie de plutire. Dar care ar putea fi acele măsuri radicale?
Una dintre ele ne este anunțată insistent de către președintele Klaus Iohannis. Vaccinarea în masă a populației. În ce măsură este posibilă? Voi trece de această dată peste controversa legată de pretinsul caracter de securitate națională a unei asemenea operații. Voi depăși și controversele legate de vaccinarea propriu-zisă, de rezervele uriașe pe care le au cetățenii României în raport cu vaccinarea. Voi trece și peste opiniile divergente, chiar polemice ale specialiștilor din toate statele lumii privind calitatea vaccinurilor inventate până în prezent și care anul viitor vor intra pe piață. Dar nu pot să trec peste greșelile grave de logistică săvârșite de autoritățile de la București.
Există un calendar al vaccinării în masă, elaborat de Uniunea Europeană și acceptat de statele membre. Până în prezent, România nu s-a conformat acestui calendar. A rămas în urmă la multe capitole. Ca de obicei. Există deja semne de întrebare dacă în aceste condiții vom mai primi în termeni utili cota de 4,5% din totalul vaccinurilor achiziționate de Uniunea Europeană, cotă care în principiu este rezervată României. Aici apar câteva probleme cărora, în înțelepciunea lui, acționând pas cu pas, președintele Klaus Iohannis nu a fost capabil până în prezent să dea un răspuns. Uniunea Europeană a contractat mai multe feluri de vaccinuri. De la mai mulți furnizori. Vaccinuri cu eficiențe diferite. Unele de 65%, altele care merg până spre 80% și un vaccin care, în mod miraculos, în urma unei erori asumate de către savanți, a ajuns la o eficiență de 90%. Să presupunem că Uniunea Europeană nu ne va discrimina. Și că vom primi câte 4,5% din fiecare tip de vaccin. Dar noi – și când spun noi, mă refer la autoritățile de la București – cum vom face să nu creăm discriminări la nivelul populației? Cine vor fi cei aleși pentru cel mai performant vaccin? Și cine vor fi aleșii pentru cel mai neperformant? Să trecem și peste asta. Să ne imaginăm imposibilul. Și anume că viitorul Guvern va găsi cea mai echitabilă soluție. Sau cea mai puțin inechitabilă. Apare însă la acest capitol o altă problemă extrem de gravă. Și nu mă mai refer aici la logistica manipulării acestor vaccinuri și a injectării în masă a populației, o logistică ce depășește cu mult capacitățile dovedite până în prezent de autoritățile române.
Mă gândesc la un lucru extrem de simplu. Cele mai multe state europene, înțelegând că numărul de doze pe care-l primesc nu satisface nici pe departe nevoia de vaccinare de două ori a întregii populații, au decis ca, independent de această operațiune, UE să negocieze achiziționarea de vaccinuri de la firmele care au anunțat că vor fi capabile să-l producă. În acest scop s-au negociat și s-au încheiat contracte și, firește, s-au pus deoparte sumele necesare de bani. Care sunt uriașe. Ei bine, România nu a făcut nimic în acest sens. La acest capitol, nu au fost irosite nici măcar vorbe în vânt. Klaus Iohannis anunță o vaccinare în masă, Ludovic Orban precizează că ea nu va fi obligatorie, iar eu vă demonstrez, la nevoie cu cifrele pe masă, că această vaccinare nu este posibilă decât pentru un număr limitat de persoane, întrucât Guvernul României nu a încheiat niciun contract pentru achiziționarea miraculoaselor flacoane.
În aceste condiții, să tragem o primă concluzie. Nefăcându-se testare în masă, neidentificându-se contacții, neseparându-se în vreun fel populația sănătoasă de populația infectată, virusul a scăpat de sub control și, în același timp, a fost dată peste cap și economia, care asigură resursele prezente, și școala, care asigură resursele viitoare. După ce a fost compromisă operaținea testării în masă, iar acum a devenit nu numai tardvă, ci și imposibilă, urmează să fie compromisă și cea de-a doua linie de apărare, care în primul trimestru al anului viitor ar trebui să însemne vaccinarea în masă. Și atunci ce mai rămâne? Mai rămâne doar al treilea front la care mă refeream mai sus, respectiv al treilea set de măsuri radicale, pe care nu le poate lua decât un Guvern credibil. Contaminarea în masă.
Savanții din lumea întreagă au ajuns la concluzia că se poate produce o relativă imunizare la nivelul societății, în condițiile în care cel puțin 60% dintre persoane se contaminează cu coronavirus. În medie, imunizarea pe calea anticorpilor durează patru luni. Date fiind circumstanțele în care se află România și problemele complexe cu care se confruntă, ceea ce pare o nebunie poate fi o soluție. Am putea redeschide școlile. Pe toate. Și din zone roșii, și din zone albastre. Desigur, protejând cadrele didactice. Se știe, copiii, dacă se contaminează, fac forme extrem de ușoare sau sunt total asimptomatici, astfel încât ei își pot vedea liiștiți de învățătură. Părinții se vor feri cât pot să nu fie contaminați, iar vârstnicii se vor feri și mai mult. Economia își va relua cursul. Inevitabil se va produce o și mai mare contaminare decât contaminarea în masă, care deja este prezentă în România. Desigur, secțiile ATI vor fi luate cu asalt. Dar ele nu reprezintă o prea mare speranță. În România, cine ajunge la terapie intensivă, urmând să fie tratat acoo de forme severe de coronavirus, nu are prea mari speranțe de viață. Specialiștii ne comunică că 95% dintre pacienții din aceste secții decedează. Și faceți și singuri socoteala: dacă păstrăm acest ritm de circa 200 de morți pe zi, ce rezultă într-un an?
În condițiile în care școlile se reiau, părinții pot merge la muncă, activitățile economice se reiau toate, iar populația ajunge la un grad de infectare de 60%, se produce efectul de imunizare scontat de savanți. Are în acest moment cineva o soluție mai bună?
