Acasă Actualitate Colectarea duală în sectorul 10 al Timişoarei

Colectarea duală în sectorul 10 al Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Campania de implementare a colectării duale în sectorul 10 al Timişoarei continuă în aceste zile în zonele de case situate pe străzile Joseph Strauss, Sabin Manuilă, Duiliu Zamfirescu, Teodor Bucurescu şi Calea Urseni. În acest sector, până în 19 mai, angajaţii RETIM au încheiat 1.003 contracte, dintre care 865 unor beneficiari ai serviciului fără contracte. Au fost distribuite 171 pubele şi 1.342 saci destinaţi deşeurilor reciclabile, respectiv au fost distribuite 802 pubele destinate colectării deşeurilor menajere.
Dintre acestea numai în sectorul 10 s-au înlocuit 236 de pubele destinate colectării deşeurilor menajere care erau deteriorate.
Mai sunt aşteptate la sediul RETIM 764 de persoane fizice sau juridice în vederea rezolvării situaţiei lor contractuale. Acţiunea continuă în zonele de case, unde în paralel se desfăşoară şi distribuirea pubelelor în comodat (în folosinţă gratuită) celor cărora până acum  li se colectau deşeurile din recipienţi atipici (butoaie).

Comentarii

comentarii