Acasă Actualitate Colegiul Economic „F.S. Nitti” Timișoara – Școală Europeană 2019-2022 – premiu la...

Colegiul Economic „F.S. Nitti” Timișoara – Școală Europeană 2019-2022 – premiu la București

659
DISTRIBUIȚI

Premierea școlilor care au obținut titulatura de Școală Europeană 2019-2022 a avut loc, în 4 iunie, la Palatul Parlamentului din București, în urma unei evaluări obiective, pe baza unei grile de evaluare în care în mare măsură au fost punctate proiectele europene și activitățile educative care promovează valorile europene.

Județul Timiș a fost reprezentat în acest an de Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” din Timișoara, o instituție de învățământ cu tradiție în partea de vest a țării, o școală economică care pregătește elevii de liceu în domeniul economic, turism și alimentație, o școală  care dobândește pentru a treia oară această distincție și care a primit în acest an școlar și  reconfirmarea denumirii de colegiu.

Pe parcursul existenței sale, școala a dezvoltat numeroase parteneriate internaționale și a derulat activități și proiecte în beneficiul educabililor, elevii putând astfel realiza mai ușor tranziția de la școală către piața muncii.

Astfel, după o înfrățire în  1993 cu o școala europeană, o școala de profil din Potenza -Italia, Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti” a derulat proiecte în colaborare cu Ministerul Educației și Kultur Kontakt Austria începând cu anul  2000, proiecte precum ECONET 1, ECONET 2 ,TOURREG 1 și 2 , proiecte care au avut mare rezonanță la vremea respectivă. Astfel, școala a urmărit de timpuriu și permanent  apoi dezvoltarea valorilor europene, educarea elevilor în spiritul acestor valori, cultivarea respectului față de acestea, dovedind o mare deschidere spre nou, modern și dorind să îmbunătățească actul educativ și buna pregătire profesională a elevilor- forța de muncă viitoare.

Au urmat proiecte de tip PHARE, Leonardo da Vinci, POSDRU (3 proiecte cu calitatea de beneficiar implementate), Comenius și ERASMUS+ sau parteneriate si colaborări cu școli de profil din Europa și nu numai, obținerea distincțiilor Consortiul Regional pentru Învățământ și Ocupare (CRIOVEST), premiul PIONIERII în cadrul concursului “ERASMUS+ 30 în școli” al ANPCDEFP (Erasmus+ 2017 -20 de ani de programe europene în România), a distincției C.N.D.I.P.T. pentru contribuția adusa la implementarea firmelor de exercitiu în școli, a premiului Standarde europene în educație-Performanță în școlile timișene.

Toate acestea , precum și lărgirea ofertei educaționale, îmbunătățirea bazei materiale, interesul pentru satisfacerea nevoilor elevilor, părinților și agenților economici, constituie argumente care demonstrează că una dintre caracteristicile școlii este interesul pentru formarea profesionala a elevilor la standarde europene, corelată cu cerințele actuale ale pieței muncii.

La aceasta se adaugă educarea elevilor în spiritul demnității și toleranței, cultivarea sensibilității față de problematica umană, precum si cooperarea internațională (școala membră ARLIHT –Asociația Liceelor Hoteliere şi de Turism, școală membră rețea partenerială M.E.N., participări la manifestari internaționale, parteneriate și colaborări cu școli din Europa (Agrupamento Scola de Alcochete, Lisabona-Portugalia, Liceul Honore Romane–Embrun Franta, Lycee des Metiers Louis Martin-Bret Manosque-Franta, Institutul Comercial Francesco Saverio Nitti –Potenza –Italia, Poljoprivredna Skola, Vrsac- Serbia, Școala Economică Kikinda-Serbia, Liceul Kathe Kollowitz din Marburg Germania, Chamalyere Franta, Pannoneum Austria), proiecte cu finanțare,  stagii de practică internațională, schimburi socio-culturale, parteneriate cu agenți economici din zona de vest a țării și cu instituțiile de învățământ universitar.

Dezvoltarea spiritului antreprenorial și încurajarea exprimării opiniilor elevilor, oferirea accesului la educație de calitate și activități dintre cele mai diverse, coroborate cu o orientare spre carieră și consiliere școlară eficientă, se reflectă în rezultatele elevilor care în procent de 100%  promovează examenul de competențe profesionale, promovează examenul de bacalaureat în procent foarte mare (93 % în sesiunea 2018), se îndreaptă spre instituții superioare de învățământ sau sunt angajați.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș a însoțit echipajul care a reprezentat școala la București Ciprian Blaj, inspector proiecte și programe europene.

Distincția a fost oferită doamnei director Spălățelu Mariana Florina într-un cadru festiv, în prezența doamnei ministru Ecaterina Andronescu, de către domnul Ionel Florian Lixandru, secretar de stat în cadrul M.E.N. și de  către doamna Marinica Stoian, inspector general M.E.N.    

S-a aflat alături de reprezentanții Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”  și  Petru Andea, secretar de stat din cadrul M.E.N.

Eleva Colegiului Economic „Francesco Saverio Nitti”, Neag Ionela, absolventă în acest an a clasei a XII-a, a avut următorul mesaj:

”Dacă în anul 2016  am avut emoții la decernarea distincției pentru că eram onorată să merg la București și să reprezint școala, acum am avut emoții pentru că  distincția reflectă, într-o mică măsură, știu, contribuția mea pe parcursul celor patru ani de studiu în această școală. Am fost beneficiara  proiectele europene și m-am implicat în numeroase activități, am văzut cum se muncește în această școală, am văzut cât de prețuit este elevul și cum totul se face pentru el. Școala este europeană, profesorii europeni și vreau să cred că și noi, elevii, ne-am ridicat la această înălțime! Mulțumesc pentru oportunitatea de a absolvi o școală europeană!”

Comentarii

comentarii