Acasă Promo Colegiul pacienţilor, un avocat al bolnavilor

Colegiul pacienţilor, un avocat al bolnavilor

DISTRIBUIȚI

O greşeală nu poate fi îndreptată dacă nu este recunoscută şi însuşită de sursa care o provoacă, pentru a căuta soluţii de a o înlătura pe viitor, altfel se stagnează sub o repetabilă povară.

Este de notorietate faptul că cei mai mulţi români care au avut de a face cu sistemul sanitar de la noi direct sau indirect, prin rude ori apropiaţi, se declară nemulţumiţi, în comparaţie cu modul în care sunt trataţi, la propriu şi la figurat, când ajung la clinici sau în spitale din alte state ale UE.

Pornind de la planificarea pe liste de aşteptare la termene prea îndelungate la servicii de imagistică ori alte tipuri de analize sau de intervenţii medicale, până la mizeria din unităţile sanitare, modul repulsiv în care sunt trataţi pacienţii printr-o comunicare deficitară, pericolul contaminării cu infecţii nosocomiale din spitale, medicamentele cele mai scumpe recomandate uneori de medici, diagnostice eronate, cazuri de malpraxis şi, de ce să nu recunoaştem, „atenţiile” care pot deschide comunicarea cu medicul sau cu asistentele din spitale.

Dacă ţinem cont de faptul că cei care ajung în astfel de situaţii sunt preponderent oameni simpli, cu posibilităţi de informare şi financiare reduse, ei ajung de cele mai multe ori în situaţia de a rămâne umiliţi, purtaţi pe drumuri de la un spital la altul, fără tratament corespunzător la timp, iar în cele din urmă, ei sau familiile lor se resemnează pentru că nu pot ţine piept unui întreg sistem care ştie să se apere.

Iar de toate aceste „mal-tratări” au parte asiguraţi, care plătesc 10% din venit pentru asigurările de sănătate sau pensionari care au plătit la rândul lor aceste obligaţii.

Pacienţii trebuie să ştie că au de doi ani la dispoziţie Colegiul Pacienţilor, care le apără interesele, fiind un adevărat avocat al sănătăţii lor.

Colegiul Pacienţilor nu trebuie perceput ca un grup de presiune agresiv îndreptat împotriva sistemului medical din România, ci ca o organizaţie nonguvernamentală cu reprezentativitate la nivel naţional, care are aproape 5.000 de membri şi care este mai puternică decât vocea unui singur pacient, apărând drepturile pacientului, ale asiguratului, împotriva oricăror abuzuri semnalate de pacienţi în relaţia cu sistemul de sănătate.

„La asociaţia noastră poate adera orice cetăţean, indiferent de vârstă, de statutul social sau educaţional ori de rezidenţă (urban sau rural), uniţi cu toţii de dorinţa de a obţine pentru noi şi familiile noastre servicii medicale de calitate, un tratament egal şi nediscriminatoriu când vorbim de sănătate. În primul rând, noi îi informăm pe pacienţi despre drepturile pe care le au în calitate de asiguraţi la sistemul public de asigurări de sănătate”, spune Dorin Raţă, preşedintele Asociaţiei Colegiului Pacienţilor Timiş.

Şi pentru că înainte de a ne îmbolnăvi trebuie să ne păstrăm sănătatea, Colegiul Pacienţilor pune accent pe prevenţie. O campanie de succes a Asociaţiei Colegiului Pacienţilor Timiş a fost cea lansată de Ziua Mondială a Inimii la Iulius Mall Timişoara, unde peste 200 de cetăţeni au aflat gratuit cum stau cu tensiunea şi cu pulsul.

„Medici şi asistente le-au făcut testări gratuite ale tensiunii arteriale cetăţenilor, prilej cu care am oferit cât mai multe informatii utile populaţiei cu privire la monitorizarea sănătăţii inimii şi a sistemului cardiovascular”, a punctat Dorin Raţă.

Comentarii

comentarii