Acasă Actualitate Colindători din două județe au participat la un festival de tradiții populare...

Colindători din două județe au participat la un festival de tradiții populare în biserica ortodoxă din satul arădean Toc

DISTRIBUIȚI

Zeci de colindători din județele Arad și Hunedoara au venit la biserica ortodoxă din satul arădean Toc, unde au prezentat în fața a sute de persoane un adevărat spectacol de păstrare a tradițiilor. Colindătorii au fost însoțiți de către primarii din localitățile lor, care s-au implicat direct în organizarea acestui eveniment. Preotul ortodox din Toc, Romulus Francescu, a vrut să-i reunească pe cei care mai păstrează tradițiile străbune.

Colindători din mai multe localități de pe Valea Mureșului au prezentat colinde tradiționale în biserica ortodoxă din satul Toc, aflat la câțiva kilometri de Săvârșin. Colindătorii au venit într-un adevărat marș pe străzile satului spre biserică, unde au fost întâmpinați de preot. Apoi au intrat în lăcașul de cult și i-au colindat pe credincioșii adunați la slujba din ultima duminică dinaintea Crăciunului. Preotul Francescu spune că este tot mai greu să fie păstrate datinile vechi din zonă și doat câteva ansambluri mai sunt specializate în aceste obiceiuri.

„Am avut parte de vizita a trei formații de colindători din zonă: copiii de la Școala gimnazială de la Zam, dubașii de la Julița care au obținut câteva locuri întâi la festivaluri de tradiții populare și dubașii de la Săvârșin. Bucuria a fost deplină, mai cu seamă că în mare parte tot ceea ce înseamnă tradiția autentică românească e pe cale de dispariție”, a declarat pr. Romulus Francescu, preot paroh, Toc.

La mini-festivalul de colinde tradiționale de la biserica ortodoxă din satul arădean Toc au fost prezente ansambluri din localități de pe Valea Mureșului din județele Arad și Hunedoara, aflate în aceeași zonă folclorică. Primarii din trei comune și viceprimarul din Săvârșin au însoțit grupurile de dubași și colindători. Pentru ei, păstrarea vechilor colinde este o datorie de onoare.

„Am participat cu dubații de la Julița în comuna Toc. Am adus tradiția, care la noi încă se mai păstrează”, a declarat Crina Miculiț, primar, Vărădia de Mureș

Dubașii localitățile arădene din Julița și Săvârșin și colindători din județul Hunedoara, dirijați de primarul comunei Gurasada, Silviu Nan, un adevărat specialist al tradițiilor folclorice autentice locale, i-au încântat pe credincioșii din biserica din satul arădean Toc. Sătenii au participat cu însuflețire la această adevărată sărbătoare a colindelor autentice specifice Văii Mureșului. Doar în câteva localități din zonă mai sunt ansambluri de dubași și colindători care prezintă obiceiuri păstrate din generație în generație.

Comentarii

comentarii