Timișoara nu poate fi batjocorită în halul în care se văd amenințările. Previziunile s-au împlinit. Director general este, de azi, la Colterm Mîțu Cristian, așa cum și-au dorit ”șefii de la USR”, expresie vehiculată în curtea firmei, dar și în oraș. Acest domn a fost ținut la index multă vreme pentru incapacitatea de a-și exprima competențele profesionale. Poate că de acum, cine știe, s-ar putea să arate ceea ce știe. Să fie!
În Timișoara sunt încă peste 50 000 de abonați ai Colterm-ului, adică aproape 150 000 de persoane (fizice) cărora li se adaugă spitalele, cu bolnavii lor, dacă luăm în calcul aprecierea sociologică a numărului de persoane dintr-o familie. Timișoara nu poate să rămână fără căldură și apă caldă, așa cum se preconizează și așa cum pronostichează mai mulți politicieni locali. Ar fi un dezastru, dar nu doar pentru noi, ca cetățeni, ci pentru ei, cei care cred că se pricep acum la toate: la oraș, la cetățenii lui, la conexiunile între oameni, la dorințele oamenilor care fac, de fapt, orașul. Ei nu știu cum a fost Revoluția de la Timișoara, ei nu știu ce putere are Timișoara, ce energie are acest oraș, nu prin ”puterea” amenințărilor, pe care unii din cei care sunt, trecător, pe câteva fotolii șubrede din Primăria Timișoara, le transmit, ci prin forța interioară a celor care au trăit și trăiesc aici ceea ce se numește ”spiritul Timișoarei”.
Colterm este una din temele grele ale orașului, cu datorii, cu certificate verzi neachitate, cu scheme de personal încurcare în ițe politice, cu oameni competenți, deopotrivă, striviți sub bocancii grei ai incompetenților, cu multe, multe necunoscute în algoritmul cunoscutelor. E o analiză matematică complicată, multe ecuații. Cred că unii se vor încurca în repetabilele mele metafore, dar le voi decodifica la momentul potrivit.
Timișorenii nu sunt bucureștenii care stau de aproape doi ani sub teroarea lipsei de căldură și apă caldă. Nu! Chiar deloc! Nici măcar Ceaușescu nu a avut cutezanța să oprească apa caldă, în Timișoara. Era raționalizată, dar studenții aveau apă caldă în cămine, și căldură, pentru că ei, comuniștii, știau exact forța Timișoarei.
Aș vrea să nu cred pronosticurile aleșilor locali, aș vrea să cred că ei sunt doar mai pesimiști, dar nu pot să nu observ o teamă din partea abonaților Colterm-ului.
Toamna este aproape, orașul este plin de frunze uscate, ele nu sunt vizibile pentru city – managerul despre care am avut, de la început, senzația de detașare, de nepăsare față de Timișoara noastră. Nu știe străzile murdare, nu are timp? Nu știu, dar este oribil. Toamna bate la ușă, iar ei, ”băieții noi” ai orașului, degajă o lipsă de interes pentru Timișoara care îmi dă fiori reci.
Ei nu au. Nici reci, nici calzi. Nu le pasă. Se cred veșnici. Ce coșmar.
