Incapabilă să operaționalizeze departamentul special pe care l-a înființat special pentru a prelua transportul și distribuția energiei termice produse de Colterm pentru oraș, Primăria Timișoara a cerut și a primit aprobarea ca și această activitate să mai rămână un an la societatea de termoficare care îi aparține. Decizia a fost luată marți de Consiliul Local Timișoara.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunța acum câțiva ani că activitatea de transport și distribuție a energiei termice va fi preluată pe o nouă societate înființată de municipalitate, mai ales pentru a nu mai plăti către Colterm pierderile tehnologice induse, aceasta pentru că rețeaua ciuruită de conducte îi aparține. Colterm urma să rămână doar cu producția energiei termice, dar și pentru această ocupație se discuta că va dispărea și că vor apărea alți producători. Dar, de atunci nu s-a schimbat nimic, iar pentru încă un an, cel puțin, nici nu se va schimba. Pălăria distribuției e deocamdată prea mare, așa că cei de la Colterm se vor ocupa în continuare de ceea ce fac de ani buni.
Marți, consilierii locali au aprobat o a treia prelungire a acordului ce urma să expire. Decizia prelungirii are, în mare parte, legătură cu interzicerea angajării de personal nou în sectorul public, iar chiar dacă s-ar fi produs o mutare a personalului care se ocupa de această parte a termoficării, de la Colterm la Primăria Timișoara, aceasta nu ar fi fost legală. Oricum, se pare că nici cei de la Colterm nu prea dorea să renunțe la oameni.
Proiectul de prelungire a acordului a fost aprobat de CLT, urmând să fie valabil până în august anul viitor, dar aceasta nu fără discuții de zeci de minute în plen, între doi dintre cei mai înverșunați adversari de plen, Roxana Iliescu și Ruben Lațcău. Fiecare a avut argumente și contraargumente, cu cuvinte care mai de care mai puțin amicale.