Acasă Actualitate Colterm va efectua probele la rece în Timişoara

Colterm va efectua probele la rece în Timişoara

DISTRIBUIȚI

În vederea pregătirii sezonului de încălzire 2011-2012, S.C. COLTERM S.A. anunţă că, începând cu luni, 19 septembrie, se vor efectua, etapizat, probele la rece, pentru ca, funcţie de temperaturile exterioare, începând cu data de 1 octombrie să se poată furniza încălzire. „Rugăm pe această cale asociaţiile de proprietari şi ceilalţi utilizatori să deschidă vanele de branşament, iar locatarii care lucrează la instalaţiile interioare şi au golit apa din instalaţii să-şi finalizeze lucrările şi să permită încărcarea acestora în condiţii de siguranţă atât pentru ei, cât şi pentru vecini şi să nu mai efectueze lucrări care să necesite descărcarea lor. Pentru a nu se produce inundaţii în imobile, S.C. COLTERM S.A. NU deschide vanele de branşament, decât la solicitarea asociaţiei şi în prezenţa reprezentantului legal al acesteia. Vă mulţumim pentru înţelegere şi colaborare”, a precizat Laura M. Bondrilă, purtător de cuvânt Colterm.

Comentarii

comentarii