Acasă Cultura Comedie romantică românească, la Cinema Timiş

Comedie romantică românească, la Cinema Timiş

DISTRIBUIȚI

După ce a avut premiera în Bucureşti, la începutul lunii martie, şi a fost primită cu entuziasm, comedia romantică „Bună! Ce faci?” ajunge şi la spectatorii din Timişoara. Începând de vineri, 18 martie, filmul regizat de Alexandru Maftei va fi proiectat la Cinema Timiş. Pelicula va rula, de patru ori pe zi, până pe 24 martie. Preţul unui bilet este de 6 lei. „Bună! Ce faci?” – una dintre puţinele comedii romantice realizate în România – este povestea a doi soți care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Gabriel (Ionel Mihăilescu) este pianist, iar Gabriela (Dana Voicu) este patroana unei mici spălătorii de lux. Fiecare dintre ei îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat nebun, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit perechea. Nici unul nu bănuieşte însă că partenerul de care s-a îndrăgostit pe Internet nu e deloc un necunoscut. Chiar dacă este deosebit de libertin în propriile relaţii sexuale, băiatul lor de 17 ani, Vladimir (Paul Diaconescu), este mai mult decât intrigat când le descoperă idila. Filmul are la bază un fapt real, pe care revista „Dilema veche” l-a semnalat la începutul anului 2006, la rubrica „Cu ochii în 3,14”. Muzica originală a filmului este compusă de Dragoş Alexandru. În roluri secundare apar Ana Popescu, Sabrina Iaschevici, Adrian Păduraru, Antoaneta Cojocaru, Ioan Andrei Ionescu, Ioana Abur sau Adriana Trandafir. Absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti în 1994, Alexandru Maftei a făcut turul festivalurilor internaţionale cu filmul său de diplomă, „În fiecare zi e noapte”. Înainte de primul lungmetraj de cinema, a regizat şapte dintre cele 14 episoade ale serialului românesc „Lombarzilor 8” (B1 TV, 2006), câteva episoade din serialul „Un pas înainte” (ProTV, 2007), precum şi lungmetrajul TV „Fii cu ochii pe fericire” (TVR, 1997) şi documentarul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, din cadrul emisiunii Mari Români (TVR, 2006). A realizat sute de spoturi publicitare, dintre care unele premiate în competiţii internaţionale. „Bună! Ce faci?” este produs de Rollin Studio, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune și cu participarea HBO România. Distribuitorul filmului este Voodoo Films.

Comentarii

comentarii