Acasă Actualitate Comisia Europeană a aprobat Programul (Interreg VI-A) IPA România-Serbia

Comisia Europeană a aprobat Programul (Interreg VI-A) IPA România-Serbia

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, Programul (Interreg VI-A) IPA România-Serbia, care este, astfel, primul Program de acest fel din Uniunea Europeană aprobat până în prezent. Totodată, Programul (Interreg VI-A) IPA România-Serbia este şi primul Program cu finanţare europeană din cadrul Politicii de Coeziune 2021-2027 transmis de către România Comisiei Europene, pentru care rolul de Autoritate de Management este îndeplinit de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, anunţă ministerul într-un comunicat oficial. 

Astfel, având în vedere aprobarea, de către Comisia Europeană a Programului (Interreg VI-A) IPA România-Serbia 2021-2027, Comitetul de Monitorizare va demara, în perioada imediat următoare, consultările asupra documentelor necesare lansării primului apel pentru propuneri de proiecte, spune Ministerul Dezvoltării.

În perioada 2021-2027, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este Autoritate de Management pentru Programul (Interreg VI-A) IPA România-Serbia 2021-2027, care va avea un buget total de 87.725.681 euro şi va finanţa proiecte privind protecţia mediului şi adaptarea la schimbările climatice, sănătate şi educaţie, turism şi cultură, respectiv managementul frontierei.

Finanţarea pentru aceste priorităţi va fi de 85% din Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA III), 13% va fi cofinanţarea naţională, asigurată de către statul român, iar contribuţia proprie va fi de 2% pentru beneficiarii români. Beneficiarii sârbi vor asigura cofinanţarea de 15% integral din contribuţia proprie.

În aria eligibilă a Programului sunt cuprinse trei judeţe din România (Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi şase districte din Serbia (Severno Banatski, Srednje Banatski, Južno Banatski, Braničevski, Borski şi Podunavski).

Pentru asigurarea unui cadru transparent de colaborare instituţională, începând cu luna octombrie 2019, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a organizat consultări cu actorii-cheie din aria Programului şi a postat pe site-ul www.romania-serbia.net, pentru consultare publică, toate documentele aferente procesului de programare.

Comentarii

comentarii